Generalul american Norman Schwarzkopf a murit la vârsta de 78 de ani

general, golf

Supranumit „Ursul” sau „Norm furtuna”, generalul Schwarzkopf a intrat în istorie înlăturând forţele lui Saddam Hussein din Kuwait la începutul lui 1991, în cadrul primului conflict urmărit aproape în timp real de presă.

 

În perioada august 1990 – martie 1991, acest bărbat cu un fizic impresionant (1,95 metri înălţime şi 120 de kilograme) a fost invitat frecvent în emisiuni televizate din Statele Unite şi din lumea întreagă, alături de acolitul său, generalul Colin Powell, care în perioada respectivă îndeplinea funcţia de şef al Statului Major interarme şi era principalul consilier militar al preşedintelui George H.W. Bush.

 

Bolnav de mai multe luni, fostul general a murit în jurul orei 14.20 (21.20 ora României), în circumstanţe care nu au fost precizate pentru moment, a afirmat pentru AFP un oficial american sub acoperirea anonimatului.

 

Din camera sa de spital din Houston, Texas, unde se află la terapie intensivă din cauza unor complicaţii generate de o bronşită, George Bush tatăl a fost primul care a reacţionat.

 

„Eu şi Barbara plângem moartea unui adevărat patriot american, a unuia dintre cei mai mari comandanţi militari ai generaţiei sale”, afirmă fostul preşedinte într-un comunicat, vorbind despre un „bărbat bun şi onest”.

 

Pentru secretarul Apărării Leon Panetta, Schwarzkopf „a lăsat o amprentă incredibilă asupra armatei americane şi a ţării”.

 

Atunci când Saddam Hussein a invadat Kuwaitul, acest general de patru stele al forţelor terestre conducea Centcom, comandamentul american pentru Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Vest.

 

În această calitate el a preluat comanda a peste 500.000 de militari detaşaţi în Arabia Saudită şi a aproximativ 200.000 din cadrul coaliţiei internaţionale în cadrul operaţiunilor „Scutul deşertului” şi „Furtună în deşert”.

 

Recucerirea Kuwaitului în 100 de ore după aproximativ două luni de raiduri aeriene îi va aduce gloria.

 

Istoricii militari îi reproşează totuşi că i-a autorizat pe irakieni să îşi folosească elicopterele la încheierea ostilităţilor, permiţându-le să înnăbuşe insurecţia şiită în sud şi pe cea kurdă în nord.

 

Născut în 22 august 1934, absolvent al academiei militare Wespoint, Herbert Norman Schwarzkopf era cunoscut pentru stilul său direct. El povestea cu plăcere că în Vietnam, pe când era doar căpitan, a preluat asupra lui responsabilitatea de a anula o misiune a soldaţilor săi după ce a aflat că susţinerea aeriană şi din partea artileriei care îi fusese promisă nu era disponibilă.

 

Convocat în faţa superiorilor săi, el a explicat că nu intenţionează să rişte gratuit vieţile soldaţilor pe care îi are în subordine în operaţiuni concepute prost.

 

În timpul carierei sale, el a primit două „Purple Hearts” pentru răni suferite în Vietnam, trei „Silver Stars”, trei „Bronze Stars” şi „Distinguished Service Medal”, toate acordate pentru comportamentul său excepţional în luptă.

 

El s-a pensionat în august 1991, la câteva luni de la încheierea războiului din Golf. În 2003, el a fost consultant al postului de televiziune NBC cu ocazia războiului din Irak.