Prima oprire, Aeroportul Internaţional Geneva
Am ajuns la aeroportul din Geneva. Nu e nevoie să îmi mobilizez capacitatea de orientare în spaţiu, pentru că aeroportul genevez e organizat simplu şi pedagogic. Slabe şanse să te rătăceşti ori să îţi fie pierdute bagajele. 2 minute: atât am aşteptat până ne-au sosit bagajele. Îndată ce ne-am apropiat de ieşirea din aeroport, am aflat cum susţin genevezii nou veniţii pentru a se familiariza cu oraşul. Un ghişeu special pentru a ajuta ”civilii” în oraşul elveţian emite bilete gratuite valabile 80 de minute pentru transportul în comun în Geneva. Ne este util, aşa că îl luăm.
Oraşul vechi
Geneva nu are metrou. Nu are pentru că nu are nevoie. Iar genovezii nu construiesc structuri inutile. Oraşul, în toată splendoarea luxului în care este împachetat mi-a părut până la sfârşit-sobru, chiar auster. Am simţit o discreţie asumată a genevezilor în a se raporta la conceptul de lux, în toate dimensiunile sale, şi, de asemenea, un soi de justificare istorică a discreţiei lor. Genevezii nu sunt ostentativi. M-am întrebat dacă arhitectura oraşului vechi îmi validează această ipoteză. Dintr-o fobie socială că vor fi invadaţi, întreţinută politic de-a lungul timpului, genevezii şi-au construit fortificaţii în loc de case, care, pe măsură ce timpul trecea, au crescut pe verticală, fiecare etaj însemnând încă o biografie şi încă un destin. Într-una din aceste case a trăit filosoful iluminist Jean Jacques Rousseau. Nu departe de aceasta, vei afla de ce a ales scriitorul argentinian Jorge Luis Borges să moară aici. Pe placa comemorativă din Grand-Rue 26-casa unde scriitorul argentinian a murit, scrie într-o traducere aproximativă: “Dintre toate oraşele lumii, dintre toate locurile pe care vrem să le numim acasă, Geneva îmi pare că aduce cel mai mult a fericire”.
Borges şi-a petrecut adolescenţa la Geneva, unde a absolvit Calvin College, şi unde a învăţat limba franceză. Borges a murit în 1986 la Geneva şi a fost înmormântat la cimitirul Plainpalais. Soţia sa, Maria Kodama, cu care s-a căsătorit cu câteva luni înainte de moartea sa, vrea însă mutarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Borges, în Argentina.
La capătul acestui parcurs abrupt şi uşor anevoios, pentru un călător neantrenat, după ce am urcat până la capătul puterilor, ni s-a înfăţişat sobru, ca o revelaţie gotică-Catedrala Saint Pierre. După ce vei fi urcat cele 157 de trepte în spirală până în turnul nordic al catedralei, vei putea contempla aristocrat şi autosuficient oraşul care îmbraţişează lacul Léman. Sau aşa îmi imaginez. Noi nu am reuşit. Bunăoară, epuizarea ne-a furat acest privilegiu, de a admira oraşul, de pe acoperişul său.
O altă faţă a civilizaţiei
Experienţa geneveză îmi întăreşte convingerea că civilizaţia întreţine mirajul toleranţei îndreptate spre categoriile marginale dintr-o comunitate. Prostituate, altminteri cerşetori coexistă asumat cu genevezii, cu puţine grade de libertate, pe măsură ce ne îndepărtăm de Est. Cel mai periculos bulevard din Geneva este dominat de vitrinele stridente ale sex shop-urilor, de prostituate sărbătorind “victoria” în siclam şi tocuri cui, de maşini scumpe parcate doar cât să negocieze tariful pentru expressul plăcerilor, şi de dealeri de droguri, discreţi, “cuminţi”, în expectativă. Tariful prostituatelor de pe acest bulevard e de circa 100 de franci elveţieni pentru 15 minute.
Cel mai periculos bulevard genevez îmi pare o glumă. Dincolo de exotismul specific zonelor dedicate practicilor neortodoxe, bulevardul e imperturbabil în liniştea lui. Prostituatele, clienţii lor, dealerii de droguri, toţi se mişcă “regulamentar”, într-o complicitate civilizată, tăcută. Genevezii nu sunt oameni zgomotoşi.
Am traversat acelaşi bulevard câteva zile mai târziu, în miezul zilei, fiind invitaţi să luăm masa la restaurantul La Certitude, de către gazdele noastre geneveze.
Aproape hilar, clienţii restaurantului îşi serveau prânzul “străjuiţi”de două prostituate de o parte şi de alta a străzii pe care era adăpostită cochet terasa restaurantului. Pesemne că Geneva şi-a acceptat marginalii şi i-a inclus în societate, cu limitările inerente pe care le presupun cele două lumi.
De la toleranţă la dichis culinar
Bucătăria geneveză este o pledoarie pentru tradiţia culinară franceză. Fondue din patru feluri de brânză, care fierb pe o plită mobilă, în care asfixiezi bucăţele mici de pâine pe vatră, ori bucăţi crude de carne de vită, pe care le scufunzi în ulei încins până când consideri de cuvinţă să le serveşti, ori fructe îmbrăcate în fondue din ciocolată sunt câteva variante din bucătăria tradiţională geneveză.
Genevezii iau toate mesele la restaurant. Bucătăriile genevezilor sunt decorative. O masă la restaurant costă în jur de 50 de franci elveţieni. E o sumă rezonabilă pentru un genevez din clasa de mijloc care câştigă în medie 3.500-4.000 de franci elveţieni pe lună.
Pentru un est-european însă, preţurile sunt obraznic de mari.
Spre ciocolateriile de lux
Abia după ce am aflat povestea ciocolatei elveţiene, am înţeles de ce ciocolata de lux autentică trebuie să fie în mod necesar creată artizanal.
Fabrica ciocolateriei Stettler este formată din două încăperi relativ mici, unde ciocolatierii se joacă cu câteva ingrediente naturale, “curate”, pentru a da sens business-ului profitabil cu ciocolată artizanală. Cea mai mare încăpere găzduieşte tehnologii vechi, simple, care mobilizează însă multă pricepere din partea ciocolatierilor. Un robinet cu ciocolată, pudră de cacao peste pătrăţele delicate de ciocolată cu lapte, proaspăt scoase din cuptor, ciocolată neagră pură, unt de cacao şi poveşti despre boabele de cacao, pe care le degustăm, ca să înţelegem şi să apreciem mai mult distanţa cosmică dintre materia primă şi produsul finit. Mica fabrică Stettler, în care lucrează zece ciocolatieri, produce o tonă de ciocolată pe lună. Mare parte din ciocolata produsă acolo merge în Japonia, de când prinţesa Japoniei s-a îndrăgostit iremediabil de gustul fin şi dominat de unt de cacao, al ciocolatei Stellter, în urmă cu 30 de ani. Fabrica Stettler foloseşte materie primă de la Suhard şi de Felchlin, iar termenul de valabilitate e foarte scurt, comparativ cu ciocolata industrială.
Portrete geneveze. Cum văd genevezii luxul
Pentru genevezi, modest nu înseamnă ieftin. La Geneva am simţit o deschidere mai mare către produse “curate”, autentice, necontrafăcute. Pornind de la ciocolată, la hrana naturală, textura hainelor genevezilor, mergând apoi spre simplitatea aristocrată a vestimentaţiei genevezilor, se încurajează cultura normalităţii. Genevezele nu se vopsesc, evită să se machieze, ori o fac discret, şi rareori am zărit o femeie “cosmetizată” ostentativ prin intervenţii de chirugie estetică, aşa cum se întâmplă în Est. Femeile geneveze îşi acceptă vârsta, nu şi-o ascund, nu trădează o tinereţe forţată, ele îmbătrânesc frumos. Şi astfel am aflat că luxul şi normalitatea nu sunt incompatibile, am înţeles că pe măsură ce te depărtezi de Est, luxul este integrat mai firesc în stilul de viaţă al comunităţii, că oamenii se raportează diferit la lux, că distanţa faţă de Est înseamnă distanţare faţă de kitsch, şi că oamenii fie că îşi permit sau nu luxul, nu obişnuiesc să aleagă produse contrafăcute.
Cât de discret este luxul genevez?
Genevezii nu îşi expun obiectele de valoare cu opulenţă. Am găsit o anumită discreţie a locuitorilor din Geneva în a înţelege luxul. Ei nu cumpără luxul pentru a-l expune, ci pentru că şi-l permit.
Între a alege un produs contrafăcut, un kitsch opulent şi un obiect de lux, pe care nu şi-l pot permite, civilizaţiile sud-est europene vor tinde să aleagă varianta contrafăcută a unui brand democratizat. Genevezii, în schimb, vor alege produsul de lux, dacă şi-l permit, sau nu vor alege nimic dintre opţiunile de mai sus.
Patek Philippe, luxul care măsoară aristocrat timpul
Muzeul Patek Philippe ordonează istoria ceasurilor de lux, create mai întâi pentru oficiali polonezi, pentru prinţese japoneze, pentru un prim-ministru român, Gheorghe Cantacuzino, şi, pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre, pentru moguli discreţi care îşi permit piesele de muzeu. Sunt ceasuri create prin tehnica cloisonné, cu aplicaţii de email, ceasuri încorporate în cutii muzicale. Istoria brandului de lux Patek Philippe începe pe la mijlocul anilor 1800, cu un mic atelier de orologerie, deschis de doi emigranţi polonezi-Antoine Norbert de Patek şi François Czapek. Exitul lui Czapek, un an mai târziu şi entrance-ul lui Philippe în 1851 au circumscris cele mai importante premise ale business-ului cu ceasuri de lux. În 1932 compania Patek Philippe a fost cumpărată de fraţii Charles and Jean Stern, şi din acel moment compania rămâne în proprietatea familiei de miliardari Stern până astăzi.
Geneva găzduieşte şi sediul companiei Vacheron Constantin, care realizează unele dintre cele mai scumpe ceasuri de lux din lume.
Locuri de văzut
Jetul de Apă de 140 de metri, una dintre cele mai înalte fântâni arteziene verticale din lume poate fi admirat într-o croazieră pe cel mai mare lac din Europa Occidentală, Lacul Léman, ale cărui maluri malurile nordice, vestice şi estice aparţin Elveţiei.
Croazieră pe lac, cu vedere spre polii puterii mondiale
Tot în croaziera pe lacul Leman, poţi zări reşedinţa baronului evreu Edmond Adolphe Rothschild-fondatorul grupului LCF Rothschild. La Compagnie Financiere Rothschild (LCF Rothschild) administreaza 250 de fonduri de peste 100 miliarde de euro.
Printre cele mai cunoscute business-uri ale grupului, se numără Banca Privată Edmond de Rothschild. După moartea baronului în 1997, fiul său Benjamin a preluat conducerea business-urilor în care activează Grupul Rothschild.
Dacă ajungi la Geneva, nu trebuie să ratezi o vizită la sediul organizaţiilor internaţionale, printre care se numără Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Mondială a Sănatăţii, Naţiunile Unite, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.
The Broken Chair
Sculptat în lemn, scaunul cu un picior sfâşiat are 12 metri înălţime şi cântăreşte 5,5 tone. Scaunul cu piciorul frânt din Geneva este un simbol al luptei împotriva minelor antipersoană.
Cum ajungi la Geneva?
Printre companiile aeriene care operează zboruri pe ruta Bucureşti-Geneva, se numără Baboo, Swiss Airlines, Air France KLM şi Alitalia. Preţurile pentru un bilet dus-întors variază între circa 118 şi 1.000 de euro.
Dacă vrei să alegi autocarul pentru a ajunge la Geneva, un bilet dus-întors Bucureşti-Geneva, operat prin Eurolines se ridică la circa 175 de euro, în timp ce un bilet dus-întors, operat prin Atlassib costă circa 186 de euro.
Bine de ştiut
1 franc elveţian (CHF)=2,80 de lei, cu o paritate de 0,66 faţă de euro.
