Mircea Geoană a declarat, într-un interviu pentru Adevărul, că România nu luptă pentru propriile interese în Uniunea Europeană.
„Cred că suntem prea docili. Asta e cuvântul, suntem niște copii cuminți, care nu cred că au prea multe inițiative. Asta nu este o jignire la adresa diplomaților români, eu cred că mulți încearcă să facă lucruri, dar cred că politic este o formă de a nu deranja pe nimeni. Nu văd să ne batem pentru interesele noastre. Nu văd o soluție românească venind pentru nimic. N-am văzut o idee românească în discuția despre energie, iarna trecută, în discuția despre migrație, care este foarte puternică. Vorbește lumea la București, dar România nu știe să își apere interesele în Uniunea Europeană”, a precizat candidatul independent la prezidențiale, Mircea Geoană.
Acesta își dorește ca România să joace „jocul sofisticat al UE”, adică să se schimbe modul în care funcționează problematica europeană în România.
„Faptul că președintele României reprezintă România la Consiliul European, este o propunere să schimbăm modul în care funcționează problematica europeană în România. De aceea, Consiliul pentru Afaceri Europene este exact cel de la francezi, unde între Palatul Elysee și Cotroceniul nostru este un consiliu care lucrează împreună. Vreau să pregătim pozițiile României mai bine, vreau să ne batem, vreau să facem jocul sofisticat pe care alții îl joacă. România nu joacă jocul sofisticat al UE”, susține Geoană.