„Crin Antonescu m-a sunat acum o oră şi mi-a spus că nu va fi vorba despre o fuziune (PNG – PNL – n.r.), s-a consultat şi cu dl Ponta şi au ajuns la concluzia să semnăm un protocol de susţinere: PNG susţine USL şi Becali susţine USL, iar eu voi fi susţinut de USL într-un colegiu din sectorul 6. Mai multe detalii din punct de vedere juridic vă vom spune luni după-amiază sau marţi, pentru că vom semna un protocol de colaborare, de susţinere, împreună cu dl Antonescu şi cu dl Ponta. Trebuie să facem totul ca să facem ceva în ţara asta”, a afirmat George Becali.
El a susţinut că „s-a găsit această soluţie ca să nu mai deranjeze pe nimeni, pentru că sunt voci în PNL care nu vor fuziune”. „Şi atunci nu va fi fuziune, va fi o susţinere politică din partea PNG şi din partea USL pentru Becali”, a arătat eurodeputatul.
Mai mulţi membri ai PNL au afirmat în aceste zile că nu este oportună o fuziune a PNG cu PNL.
Până în prezent, candidatura lui Becali susţinut de USL nu a fost confirmată de liderii Uniunii.