“Staţiunile aflate la malul mării sunt considerate cele mai atractive, fiind alese de 39% dintre românii care îşi iau vacanţă şi anul acesta. Muntele reprezintă, şi el, un punct de atracţie pentru 22% dintre persoanele care au concediu, în special pentru cei din Dobrogea şi Bucureşti. Doar 13% dintre români nu s-au decis încă unde îşi vor petrece vacanţa, iar 20% ştiu sigur că vor sta acasă, deoarece situaţia financiară nu le permite o altă opţiune”, conform studiului.
Potrivit raportului GfK, aproximativ 60% dintre românii cu vârste de peste 15 ani şi cu venituri pe familie mai mici de 1.000 de lei nu intenţionează să-şi ia concediu în 2009. “Aceştia sunt mai degrabă persoane cu vârste de peste 55 de ani, din Moldova şi Oltenia, din mediul rural, cu studii primare şi venituri pe familie mai mici de 1.000 de lei”, se arată în studiu. (Integral in Business Standard)