Mihai Barsan

Gheţea (ARB): Sistemul bancar se află într-o formă bună

Banca Naţională, echilibru, sistem bancar

„Este un este un adevăr care, din fericire se confirmă după o perioadă de criza, de recesiune. Nu ştim dacă revine, a revenit criza sau s-a prelungit recesiunea”, a mai spus oficialul ARB.

 

Acesta a spus că băncile sunt în prezent foarte atente la concurenţă pentru evitarea unor probleme legate de operaţiunile curente. „În conformitate cu informaţiile pe care le deţinem atât de la BNR cât şi de la băncile comerciale, băncile se urmăresc unele pe altele. Fiecare bancă ştie ce fac celelalte bănci. Operaţiunile între bănci sunt negarantate. Totul este pe încredere. Iar operaţiunile sunt de dimensiuni foarte mari. Se plasează zeci, câte odată sute de milioane de euro între bănci. Ne urmărim activitatea pentru a şti cât de bune sunt băncile respective. Vorbim în cunoştinţă de cauză”, a mai spus Gheţea.

Ultimele Articole