Gheţea: ARB va acţiona pe toate căile pentru ca OUG 50/2010 să nu rămână în forma actuală

act aditional, acte aditionale, ARB, banci, CEC Bank, credite banci, creditele populatiei, dobanzi banci, ordonanta 50, OUG 50, OUG 50/2010, oug-50-2010, Radu Ghetea

„Contestăm faptul că avem în faţă o ordonanţă care lasă loc de interpretări. Există prevederi în lege care pot fi interpretate şi există clienţi care dau diferite interpretări aceluiaşi paragraf de lege. Citim în ziare că se crează asociaţii care vor să dea băncile în judecată. Vrem o legislaţie clară care să spună: aşa trebuie făcut, chiar dacă legea care va ieşi va fi împotriva propunerilor noastre”, a menţionat Gheţea.

De asemenea, el a răspuns afirmativ, întrebat fiind dacă ARB va cere preşedintelui să nu promulge legea în cazul în care va fi aprobată în forma actuală.

„Avem în continuare speranţa că la nivelul Comisiei de Finanţe şi Bănci din Parlament vom avea posibilitatea să ne spunem punctul de vedere. Dacă se va aproba ordonanţa în forma actuală, fără modificări, urmează promulgarea ei. Consiliul de administraţie al ARB va merge în continuare pe toate căile până la clarificarea situaţiei. Nu vom face nici grevă, nici demonstraţii, nici aplicare abuzive ale unor prevederi”, a precizat Gheţea.

El a subliniat că sistemul bancar din România a reuşit să treacă până în prezent de criză fără eforturi din partea statului român.

Gheţea a mai susţinut că dacă OUG 50/2010 se va aplica în forma actuală, pot exista grave influenţe asupra sistemului bancar românesc şi asupra economiei româneşti.

„Dacă vom avea un sistem bancar slab, nu va ajuta cu nimic economia. Dimpotrivă, va crea mari probleme. Noi avem convingerea că autorităţile statului se vor aplica cu atenţie asupra ceea ce comunitatea bancară a semnalat. Ordonanţa aşa cum este are lacune, exprimări ambigue. Aplicată în forma actuală poate aduce, într-o manieră sau alta, la anumite aneajunsuri economiei Româneşti”, susţine preşedintele ARB.
OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a intrat în vigoare la 21 iunie, este rezultatul transpunerii în legislaţia românească a Directivei Europene 48/CE/2008. Prevederile actului normativ se aplică atât contractelor de credit noi, cât şi celor aflate în derulare.