Mihai Barsan

Ghişe îi cere lui Kovesi să se sesizeze cu privire la judecătorii CC care au invalidat referendumul

CC, judecători, Kovesi

Ghişe a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, un document intitulat „Apel pentru ordine constituţională”. El solicită în document ca Parlamentul să ia act şi să acţioneze în consecinţă faţă de procurorul general, Codruţa Kovesi, care „nu şi-a îndeplinit obligaţiile constituţionale, în urma situaţiei create de referendumul pentru demiterea preşedintelui”.

 

Senatorul liberal mai cere procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie să se sesizeze cu privire la încălcarea ordinii de drept de către judecătorii Curţii Constituţionale, prin hotărârea din 21 august prin care a fost invalidat referendumul şi care, potrivit acestuia, „a dus la dereglarea ordinii constituţionale”.

 

Ioan Ghişe solicită Parlamentului să ia în dezbatere, de urgenţă, proiectele de hotărâre depuse de el, privind finalizarea referendumului, pentru a se stopa, astfel, „starea de neconstituţionalitate creată prin venirea ilegală a preşedintelui suspendat în funcţia de preşedinte în exerciţiu”.

 

” În ziua de 28 august, la ora 11.00, numitul Băsescu Traian a ocupat cu ajutorul unor angajaţi ai Serviciului de Protecţie şi Pază imobilul numit «Palatul Cotroceni», sediul instituţiei «Administraţia Prezidenţială» a României, fără să aibă dreptul constituţional şi legal „, se arată în Apelul pentru ordine constituţională.

 

Potrivit liberalului, fapta „numitului Traian Băsescu’ se poate încadra la „uzurpare de suveranitate”, prevăzută în Constituţie, deoarece încalcă Hotărârea Parlamentului din 6 iulie, privind suspendarea acestuia din funcţia, care este încă în vigoare.

 

Concluzia Apelului pentru ordine constituţională este aceea că suveranitatea naţională aparţine poporului, iar Traian Băsescu a preluat funcţia de preşedinte al României în mod „ilegal şi uzurpator”.

Ultimele Articole