Ana Draghici

Ghişe: Schimbarea unor membri ai Curţii Constituţionale, temă în discuţiile cu Comisia de la Veneţia

Curtea de la Venetia, ioan ghise

Potrivit lui Ghişe, membrii Comisiei de la Veneţia au discutat pe două tipuri de teme, printre care motivul pentru care s-a dat un termen atât de scurt de către Parlament, de o zi, pentru avizul Curţii Constituţionale.

 

„Domnul preşedinte a explicat faptul că în Constituţie este vorba despre un aviz consultativ, şi nu unul conform, şi că Parlamentul oricum ar fi fost decis să declanşeze procedura de suspendare a preşedintelui Băsescu”, a menţionat Ghişe.

 

El a adăugat că şi membrii Comisiei de la Veneţia au admis, prin vocea liderului delegaţiei, că au existat, în trecut, decizii contradictorii la nivelul CC.

 

„A confirmat (liderul delegaţiei Comisiei de la Veneţia, nr) că au cunoştinţă despre faptul că decizii de-a lungul timpului, luate de Curtea Constituţională, sunt contradictorii pe fond”, a mai explicat Ghişe.

 

„Aceste două teme i-au interesat în mod deosebit şi întrebările şi comentariile domniile lor s-au circumscris acestor teme”, a mai spus Ghişe.

 

El a mai spus că, din opinia sa, membrii Comisiei au fost interesaţi de „aspectele declarative” şi mai puţin interesaţi de cele „pur procedurale”.

 

Ioan Ghişe a arătat că în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia a exprimat „opinii personale”, nu ale partidului din care face parte şi a precizat că le-a înmânat oficialilor străini dosare cu punctele de vedere pe care le exprimă de câteva săptămâni.

 

Preşedintele Băsescu a declarat, la întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, că principala concluzie în urma evenimentelor politice din ultimele două luni este că instituţiile statului -CC, Parchetul General sau DNA – au rezistat presiunii politice, confirmând că România este un stat de drept.

 

„Concluzia principală este că într-un fel sau altul instituţiile româneşti rezistă presiunii politice. Ele au reuşit să rămână în interiorul misiunii fiecăreia, dacă discutăm despre Curtea Constituţională, Procurorul General sau DNA. Acesta este un motiv de satisfacţie pentru mine (…) Aceste evenimente ne-au dat ocazia să constatăm această realitate, chiar dacă este surprinzătoare pentru mulţi oameni, este o confirmare că România este un stat de drept, în care instituţiile pot acţiona atunci când se întâmplă abuzuri politice”, a declarat preşedintele Băsescu, adăugând că el nu este surprins de faptul că instituţiile româneşti sunt capabile să reziste presiunilor politice, deoarece le cunoaşte bine în urma celor opt ani de când se află în funcţie.