Google ar putea prelua pentru 500 de milioane de dolari un site de review-uri

achiziție, cautare online, google, online, yelp

Prin achiziţia Yelp, Google ar ajunge să deţină unul dintre cele mai populare site-uri din lume dedicate review-urilor de restaurante şi informaţiilor despre companii, cu peste opt milioane de articole postate de către utilizatorii Yelp.

Un purtător de cuvânt al Google a spus că organizaţia nu doreşte să comenteze asupra acestui subiect, care este o speculaţie.

Reprezentanţii Yelp au declarat că primesc des propuneri de parteneriat sau investiţii, dar compania nu doreşte să comenteze asupra unor discuţii private care ar putea avea loc.

Website-ul Yelp a fost fondat în 2004 şi a primit o investiţie de 30 de milioane de dolari de la mai multe fonduri de investiţii. În ianuarie, Yelp a fost lansat şi în Marea Britanie.

Google, numărul unu mondial în căutarea pe Internet, a generat o cifră de afaceri 22 de miliarde de dolari în 2008.

Ultimele Articole