Mucenic Ioana

Google: cenzura online aplicată de guverne a crescut alarmant

cenzura, google, guverne, online, raport

Într-un Raport al Transparenţei, reprezentanţii celui mai mare motor de căutare din lume au declarat că au existat cereri de înlăturare a 12.000 de materiale, cu un sfert mai mult decât în prima jumătate a lui 2011, arată Reuters.

 

„Din păcate, ceea ce am văzut în ultimii ani e îngrijorător şi la fel stau lucrurile şi în prezent”, spune Dorothy Chou, analist senior la Google. „Speram că situaţia din trecut a fost doar o întâmplare, dar acum ne dăm seama că nu e”.

 

Multe dintre aceste cereri de cenzurare se refereau la discursuri politice, alimentând astfel un trend pe care Google spune că l-a observat formându-se încă din 2010.

 

„Este îngrijorător nu doar pentru că libertatea de exprimare este pusă în pericol, dar şi pentru că o parte din aceste cereri veneau din ţări la care nu te-ai fi aşteptat, ţări democratice din Vest care nu sunt asociate în mod normal cu cenzura”, spune Chou.

 

În a doua jumătate a lui 2011, Google a aplicat circa 65% din ordinele judecătoreşti şi 47% din cererile private de a înlătura materiale. Raportul oferă o imagine de ansamblu despre oficialii care au cerut companiei să şteargă conţinut, precum şi motivele pentru care au cerut asta.

 

În unul din cazuri, legiuitorii spanioli au cerut Google să scoată 270 de linkuri către bloguri şi articole de ziare care criticau persoane publice, cum ar fi primari şi procurori.

 

Până acum, Google nu s-a supus acestei cereri. În martie, cea mai înaltă curte judecătorească a Spaniei a cerut Curţii Europene de Justiţie să cerceteze dacă cererile făcute de persoane fizice pentru a scoate din conţinut erau întemeiate legal.

 

În anumite ţări, Google susţine că nu are încotro şi trebuie să se supună acestor cerinţe, deoarece anumite tipuri de discurs politic nu sunt legale. În Germania, compania a scos clipuri de pe YouTube în care se făcea referire la nazişti, deoarece aceste referiri sunt interzise prin lege.

 

Pe de altă parte, în Canada, oficialii au cerut Google să scoată un clip de pe YouTube care arăta un cetăţean urinând pe paşaport, apoi aruncându-l în toaletă şi trăgând apa după el. Dar, în acest caz, compania a refuzat s-o facă.

 

Atât Google, cât şi alţi provideri online susţin că nu pot înlătura în mod legal niciun conţinut pe care îl găzduiesc, fără a fi producătorii acelui material. Acest principiu a fost implementat prin legea europeană a comerţului electronic, în 2000.

 

În ianuarie 2012, Comisia executivă a UE a anunţat că va introduce un ghid mai clar privind gestionarea acestor cereri, subliniind circumstanţele sub care scoaterea conţinutului de pe internet ar fi legală şi în ce condiţii ar afecta dreptul la liberă exprimare sau drepturile fundamentale ale omului.

 

Comisia a lansat o dezbatere publică numită „Un internet curat şi transparent” şi a întrebat companiile câte solicitări de a scoate conţinutul au primit, de la cine şi din ce motiv.

 

Printre materialele care ar trebui scoase, legiuitorii UE au enumerat conţinuturile rasiste, cele care conţin abuzuri ale minorilor sau spam-uri. Reglementările vor fi anunţate înainte de sfârşitul acestui an.