Acuzaţia a venit la doar câteva ore după ce Google a anunţat sistemul Google Wallet, care permite efectuarea de plăţi cu telefonul mobil. PayPal spune că noul sistem al Google este dezvoltat de foşti săi angajaţi. Vicepreşedintele diviziei Google Payment, Osama Bedier a lucrat opt ani la PayPal şi a plecat la Google în ianuarie, cu destule secrete industriale, potrivit foştilor săi angajatori.
Apoi, cea care l-a adus pe Bedier la Google, Stephanie Tilenius, este tot o fostă angajată a PayPal. Astfel, pe lângă acuzaţia că Google a furat tehnologie, Paypal a anunţat că îşi va chema în justiţie foştii angajaţi pentru spionaj industrial.