Google va permite publicaţiilor să limiteze accesul la conţinutul online

acces, blog, continut online, fox news, google, jurnalism, New York Post, publicatii

Într-un mesaj publicat în ziua în care autorităţile americane ale concurenţei au organizat o conferinţă pe tema „supravieţuirii” jurnalismului în era internetului, Google a anunţat că îşi va reforma politica, pentru a da mai mult control publicaţiilor. „Am decis să le permitem editorilor să limiteze numărul accesărilor gratuite (…) la cinci accesări de internaut pe zi”, a explicat unul dintre responsabilii Google la Zurich, John Mueller, pe blogul oficial al comapaniei.

Această politică va fi aplicată tuturor publicaţiilor care figurează în paginile „Google News”. „Suntem încântaţi să ajutăm presa, făcând astfel încât conţinutul jurnalistic să fie accesibil unui grup cât mai mare de cititori. (…) În acelaşi timp, suntem conştienţi că a crea un conţinut de calitate nu este uşor şi de multe ori este scump”, a explicat acesta.

Anunţul intervine în contextul în care Google a fost acuzat de magnatul Rupert Murdoch că „fură” informaţiile publicaţiilor şi televiziunilor pe care le deţine.

Google a precizat că politica sa se aplică automat articolelor care apar în motorul de căutare generalist şi că fiecare editor va avea posibilitatea de a alege să beneficieze sau nu de articolele care pot figura în „Google News”. Pentru internauţi, „înseamnă că puteţi vedea o pagină de înscriere după ce aţi accesat deja mai mult de cinci articole pe site-ul editorului”, a menţionat un alt responsabil Google, Josh Cohen, pe blogul oficial al Google News.

Google va menţine accesul gratuit la titluri şi la primele paragrafe ale tutror articolelor, precizând dacă textul integral este gratuit sau nu. „Vom continua să discutăm cu reprezentanţii media, pentru a îmbunătăţi aceste metode”, a promis Cohen, pe un ton vădit conciliant, evitând să se pronunţe în dezbaterea despre necesitatea ca ediţiile online să fie sau nu contra cost.

Marţi, Arianna Huffington,care deţine site-ul Huffington Post, unul dintre principalii agregatori americani de informaţii, şi-a asumat rolul de purtător de cuvânt al celor care militează pentru gratuitatea conţinutului, opunându-se lui Murdoch, care şi-a afirmat dreptul de a impune un drept de acces, pe principiul că „jurnalismul de calitate este scump”, iar „conţinutul de calitate nu este gratuit”. „Vechiul mod de a funcţiona pe bază de publicitate a murit”, iar „pe viitor, jurnalismul de calitate se va baza pe capacitatea media de a atrage cititori, furnizându-le informaţiile pentru care aceştia sunt pregătiţi să plătească”, a argumentat Murdoch.

Magnatul australo-american a criticat vehement Google, ameninţând cu blocarea accesului la conţinuturile sale furnizate de motorul de căutare, pintre care serviciul Google News care indexează site-urile de informaţii. „Sunt persoane care se mulţumesc să ia tot ceea ce le interesează, să fure informaţiile noastre – afirmăm că ne fură informaţiile, pentru că se servesc de ele fără a plăti”, a spus Murdoch.

Grupul News Corporation a anunţat, de asemenea, că va introduce o taxă pentru accesarea ediţiilor online ale publicaţiilor pe care le deţine, printre care New York Post din Statele Unite, dar şi Times şi The Sun în Marea Britanie. Această măsură a fost deja aplicată pentru ediţia web a Wall Street Journal.

Google a reacţionat cu calm la criticile lui Murdoch, reamintind că publicaţiile îşi menţin proprietatea asupra conţinuturilor pe care acceptă să le plaseze pe Google News. „Editorii îşi pun conţinutul pe web pentru că vor ca noi să îl găsim şi foarte puţini dintre ei aleg să nu îşi includă materialul pe Google News. Dar dacă ne spun să nu îl includem, nu o mai facem”, a menţionat Google.

Pentru Michael Wolff, autorul unei biografii al lui Murdoch, ultimele declaraţii ale acestuia constituie ultima manifestare a „războiului său contra internetului”. „Este posibil să nu înţeleagă că retragerea publicaţiilor lui News Corp. de pe Google înseamnă să înceteze să mai influenţeze o mare parte a pieţei de informaţii”, explică acesta. Şi dacă Wall Street Journal poate fi rentabil pe internet, modelul riscă să nu poată fi împrumutat altor publicaţii mai puţin specializate sau prestigioase, avertizează Kennedy, iar „dacă (Murdoch, n.r.) se gândeşte că cineva va plăti pentru a avea acces la New York Post sau pe site-ul canalului Fox News, eu sunt dezolat, dar nu va funcţiona”.

Ideea de a percepe taxe pentru accesul digital la produsul jurnalistic a apărut încă din luna aprilie când, la întâlnirea anuală organizată de Associated Press la San Diego, directorul agenţiei, Dean Singleton, şi directorul executiv al MediaNews Group Inc au reacţionat dur la „însuşirea” ştirilor de către mediile online. „Nu mai putem sta deoparte şi privi cum alţii pleacă cu munca noastră, fiind protejaţi de legi proaste”.

Tonul l-a dat Rupert Murdoch, care, pornind de la premisa că „revoluţia digitală a deschis canale noi şi ieftine, dar nu a făcut conţinutul gratuit”, a anunţat introducerea unor taxe pentru accesul la ediţiile online ale tuturor publicaţiilor pe care le deţine.

Associated Press, una dintre cele mai puternice agenţii media, a decis să-şi modifice strategia şi modul de lucru, pe acelaşi principiu al diferenţei specifice, furnizând conţinut împachetat şi dezvoltând pagini tematice pe fiecare subiect al actualităţii. Pentru a face diferenţa faţă de ediţiile online ale publicaţiilor şi faţă de site-urile gratuite de ştiri, agenţia a decis să ridice miza şi să livreze un conţinut original.

Regulile jocului au început să se modifice, spun pe un ton mai mult sau mai puţin încrezător patronii de presă. Peste 500 de publicaţii şi-au anunţat intenţia de a introduce un sistem de plată pentru ediţiile online, pe un portal unic iniţiat de grupul Journalism Online, lansat pentru a face faţă concurenţei neloiale din partea site-urile gratuite de ştiri.

Cotidianul Le Figaro a anunţat că va introduce din ianuarie 2010 un model de semi-plată pentru ediţia online, care va conţine o zonă rezervată abonaţilor, numită „premium”.