“Impozitul forfetar nu se va aplica, dacă se va introduce, decât anumitor categorii de servicii -pensiuni, hoteluri, baruri, restaurante, saloane de înfrumuseţare, spălatorii auto, ateliere de croitorie, ateliere de încălţăminte etc-, la care cheltuiala administrativă pentru plata impozitului pe profit este mare şi pentru intreprinzator, şi pentru stat (ca să verifice şi să controleze fiecare locaţie). În acest moment, impozitul forfetar pentru care se face analiza şi studiu de impact nu este impozitul minim aplicat de Guvernul Boc”.
În viziunea lui Grapini, cuantumul impozitului forfetar va fi diferenţiat în funcţie de natura serviciilor şi va ţine cont de indicatori relevanţi: capacitate locaţie, calitate amplasament şi tarifele medii adecvate locaţiei.
Motivaţia reintroducerii impozitului forfetar în opinia ministrului mediului de afaceri sunt următoarele:
- simplificarea birocraţiei, atât pentru comerciant cât şi pentru instituţiile de control ale statului;
- posibilitatea evidenţierii veniturilor în mod corect şi realizarea de profit în vederea repartizării pentru dezvoltare sau dividende, de către întreprinzatori (aceştia vor plăti suma fixată, indiferent de cât profit vor face)
- reducerea corupţiei organelor de control pentru activităţile de servicii
- etica şi echitate pentru mediul de afaceri (toţi cei care produc venituri trebuie să platească un impozit).
„Studiul de impact se va face dupa ce va avea loc discutia cu toate asociaţiile profesionale şi patronale si vor fi definitivate următoarele aspecte: la ce categorie de servicii se aplica; cuantumul; criteriile de stabilire ale cuantumului,” se arată în comunicat.
“Activitatea de control este simplificată deoarece există evidenţa societăţilor din fiecare categorie de servicii şi grila stabilită de plată a impozitului. Această măsură va creşte, de asemenea, conformarea voluntară, întreprinzătorul plătind cota stabilită, iar pentru cine nu plateşte, Fiscul poate stabili, fără control, penalităţi de întârziere, nefiind necesar un control contabil. Aplicarea posibilului impozit forfetar se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a mai transmis Maria Grapini.
Reamintim că propunerea privind impozitul forfetar a fost criticată de reprezentanţi ai mediului de afaceri, care i-au cerut să nu aplice niciun impozit forfetar până nu vor exista criterii convenite în comun de patronate şi autorităţi.