Administraţia publică este paralizată, şcolile sunt închise, iar spitalele asigură numai urgenţele. Băncile şi magazinele lucrează astăzi cu program redus. În Atena dar şi celelalte oraşe importante din ţară, transportul public a fost suspendat. Au fost oprite, pentru 24 de ore, şi operaţiunile portuare.
Transportul aerian se desfăşură însă normal, după refuzul controlorilor de trafic aerian de a participa la grevă. Sindicatele din Grecia acuză măsurile de austeritate adoptate de guvern. Dincolo de greva de astăzi, sindicatele se pregătesc pentru un nou protest. Acesta va avea loc în timpul dezbaterii în Parlament a reformei pensiilor.