Acesta va fi Panayiotis Pikramenos, preşedintele Consiliului de Stat.
Alegerile legislative din Grecia se vor „repeta” pe 17 iunie, a declarat Fotis Kovelis, liderul Stângii Democratice, la ieşirea de la consultările politice de miercuri. Data anticipatelor a fost confirmată şi de Panos Kammenos, liderul partidului populist-naţionalist Grecii Independenţi. Potrivit aceloraşi surse, liderii partidelor parlamentare au căzut de acord asupra numirii lui Panayiotis Pikramenos, preşedintele Consiliului de Stat, în funcţia de premier până la alegeri.
Preşedintele Karolos Papoulias a fost nevoit să decidă organizarea unui nou scrutin legislativ, la mai puţin de o lună şi jumătate de la precedentul, în urma eşecului negocierilor pentru formarea Cabinetului de la Atena. Miza următoarelor alegeri este menţinerea Greciei în zona euro, după cum a afirmat şi ministrul grec al Finanţelor, aflat la sfârşit de mandat. După ce a participat la o reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, Philippos Sahinidis a subliniat că Grecia se află într-un moment crucial al istoriei sale.
„Dilema în care ne aflăm este rămânerea Greciei în zona euro, nu pentru că unii vor să ne scoată, ci pentru că noi nu vom fi capabili să răspundem angajamentelor care ne garantează menţinerea în zona euro”, a precizat Ministrul de Finanţe Philippos Sahinidis.
Bruxelles-ul a fost cât se poate de clar în această privinţă. Angajamentele asumate de Grecia în cadrul celui de-al doilea plan de relansare economică nu pot fi modificate, a avertizat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dând, totuşi, asigurări că doreşte menţinerea ţării în zona euro.
„Pentru viitorul ţării, pentru viitorul poporului grec, este foarte important acum ca grecii să ia o decizie în cunoştinţă de cauză, bine informaţi cu privire la consecinţele deciziei luate. Noi, bineînţeles, vom respecta decizia democratică a poporului grec. […] Trebuie să-i spunem poporului grec că programul pentru Grecia este cea mai puţin dificilă alternativă posibilă. Problemele pe care le vizează sunt reale. De aceea, angajamentele asumate de Grecia şi de toate ţările zonei euro ar trebui respectate. Nu pentru că UE sau Eurozona doreşte acest lucru, ci pentru că nu există o alternativă mai puţin dureroasă şi dificilă.” JOSE MANUEL BARROSO, preşedinte al C.E.
Având în vedere revirimentul stângii şi al partidelor extremiste care contestă măsurile de austeritate ale planului de ajutor internaţional acordat Atenei, alegerile din iunie s-ar putea transforma, dintr-un referendum „pro” sau „contra” austeritate, într-un unul „pro” sau „contra” ieşirii Greciei din zona euro.