Marian Manolache

Grecia: Cele mai vehiculate nume pentru ocuparea funcţiei de premier

Giorgios Papandreou, Lucas Papademos

Vassilios Skouris: 63 de ani, profesor de drept, prezidează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg, din octombrie 2003. Doctor în Drept al Universităţii din Hamburg (Germania). Apropiat al actualului ministru grec de finanţe, Evanghelos Venizelos, s-a născut ca şi acesta la Salonic şi, ca şi el, este specialist în drept constituţional. A fost deja ministru în două guverne de tranziţie, în 1989 şi 1996.

 

Lucas Papademos: 64 de ani, fost guvernator al Băncii Greciei (1994-2002), post din care a contribuit la pilotarea Greciei pentru trecerea la euro, apoi vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (2002-2010), considerat motor intelectual al instituţiei de la Frankfurt. În prezent, predă la Harvard (SUA) un curs privind ‘criza financiară globală: răspunsuri şi provocări’.

 

Panagiotis Roumeliotis: 64 de ani, economist, reprezentant grec la FMI. Născut în Egipt în 1947, doctor în Economie la Universitatea Paris II, a deţinut mai multe portofolii ministeriale în anii 80, sub regimul socialist al lui Andreas Papandreou, tatăl premierului în exerciţiu Giorgos Papandreou. Bun cunoscător al afacerilor europene. Numele său a fost totuşi implicat în acea vreme în ‘scandalul Koskotas’.

 

Nikiforos Diamandouros: 69 de ani, profesor de ştiinţe politice, mediator european de la 1 aprilie 2003, apropiat de fostul premier socialist Kostas Simitis (1996-2004). A studiat la Indiana University (SUA) şi consideră că munca sa de mediator nu îi permite decât să ‘persuadeze’.

Ultimele Articole