Grecia nu vrea să facă reducerile salariale cerute de UE şi FMI

bani pentru grecia, criza grecia, FMI, Grecia, reduceri salariale, Uniunea Europeana

Măsura a fost cerută de experţii FMI şi Uniunii Europene prezenţi în aceste zile la Atena pentru a negocia termenii acordului de împrumut. Potrivit experţilor, executivul elen se teme că dacă va reduce salariile, se va confrunta cu probleme sociale grave.

De altfel, aproape în fiecare zi la Atena au loc proteste de stradă faţă de măsurile de austeritate luate de guvern. Grecia negociază un împrumut de 45 de miliarde de euro. O decizie ar urma să fie luată în cadrul unui summit special al Uniunii Europene, programat pentru data de 10 mai.

Grecia are nevoie urgentă de bani, pentru că pe 19 mai are de plătit 8,5 miliarde de euro în contul unor obligaţiuni ajunse la maturitate. Fără împrumutul extern, Atena intră practic în faliment.

Ultimele Articole