Adoptarea acestei legi, care include, de asemenea, măsuri privind colectarea de impozite, privatizarea, reforma în sănătate şi sectorul financiar reprezintă o condiţie prealabilă pentru deblocarea promisă de Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţonal (FMI) a unei noi tranşe de împrumut.
Sindicatele elene sunt nemulţumite de aceste planuri ale executivului care intenţionează deja în timpul imediat următor să treacă 12.500 de angajaţi din sectorul public în aşa-numita ‘în rezervă de lucru’, cu păstrarea a 75 la sută din salariu. În cazul în care în decurs de opt luni acest personal nu va putea transferat în alte locuri de muncă din sectorul public, oamenii vor fi concediaţi.
Până la sfârşitul anului 2013, conform acordului cu creditorii, ar urma să fie disponibilizaţi 2.400 de angajaţi din administraţia publică, 2.200 de agenţi de pază din şcoli, 1.500 de cadre didactice, 3.500 de angajaţi ai poliţiei municipale, precum şi funcţionari din diverse ministere.În total, guvernul grec intenţionează să trimită în concediu administrativ până la sfârşitul anului 25.000 de angajaţi, asupra cărora planează riscul concedierii.
Sindicatele acuză guvernul de ‘mii de disponibilizări’ în sectorul public, de liberalizarea concedierilor în sectorul privat, de jafuri sub formă de impozite etc.
Dezbaterile privind respectivul proiect de lege sunt prevăzute pentru 16-17 iulie în cadrul sesiunii plenare a forului legislativ de la Atena, după care documentul va fi supus la vot.
La îndemnul sindicatelor, în timpul grevei generale nu vor funcţiona instituţiile de stat şi locale, băncile, birourile fiscale, iar spitalele vor accepta pacienţi numai în cazuri de urgenţă. Este suspendată pentru o zi circulaţia trenurilor şi a trenurilor suburbane. Autobuzele şi troleibuzele vor funcţiona doar în intervalul 09h00 -21h00 (ora locală), deşi metroul şi tramvaiele vor circula normal. Cu toate acestea, metroul din Atena nu va servi magistrala care face legătura dintre aeroportul internaţional şi capitala ţării.
Din cauza participării la acţiunea de protest a controlorilor de trafic de zbor între orele locale 12:00 şi 16:00, zeci de zboruri au fost fie amânate, fie anulate.
Marţi dimineaţă, activiştii sindicali intenţionează să desfăşoare o manifestaţie de protest în piaţa centrală din Atena, iar în cursul serii un eveniment similar va avea loc în faţa parlamentului grec. Miercuri seara, când se aşteaptă ca parlamentarii greci să supună la vot amintitul proiect de lege, sindicatele din sectorul public au de gând să organizeze o nouă manifestaţie de protest în faţa legislativului elen.