„Cu siguranţă nu vei vrea să-mi pierd cea mai mare parte a capitalului fiindcă am salvat Grecia. Nu ai putea plăti măcar dobânda la împrumut? (…) Situaţia devine imposibilă pentru mama, fraţii şi surorile tale”, îi scria regele Ludwig al Bavariei în aprilie 1849 fiului său Otto, care a devenit primul monarh al Greciei.
În timp ce tendinţa istorică a Greciei pentru îndatorare ridicată este de notorietate, scrie Reuters, primul faliment fiind înregistrat în secolul al IV-lea i.e.n., urmat de altele la sfârşitul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, este mai puţin cunoscut că germanii au mai venit în ajutorul Atenei, după cum arată şi corespondenţa dintre cei doi membri ai familiei regale a Bavariei.
Unii bavarezi afirmă chiar că legăturile istorice au creat o empatie specială pentru problmele Greciei.
„Ştim foarte bine că Grecia a trebuit să o ia de la zero şi există opinia aici (în Bavaria, n.r.) că ar fi bine ca Grecia să fie ajutată să stea pe propriile picioare odată pentru totdeauna”, a declarat Jan Murken, fondatorul unui muzeu despre Otto în Ottobrunn, un mic orăşel înfiinţat în 1955 în afara Munchenului în locul de unde prinţul bavarez a plecat către Grecia.
Partidul aflat la putere în Bavaria, Uniunea Social Creştină, parte a blocului conservator al cancelarului Angela Merkel, a adoptat o linie dură în criza datoriilor, cerând ca statele care încalcă repetat regulile să iasă din zona euro.
Politicienii bavarezi au subliniat, însă, solidaritatea faţă de Grecia, până acum statul cel mai puternic lovit de criză, afirmând că este o parte fundamentală a Uniunii Europene şi a unei istorii europeane comune.
În secolul al XIX-lea, statul elen, proaspăt independent dar fără niciun ban, a fost finanţat de marile puteri europene, respectiv Franţa, Marea Britanie şi Rusia. Regele Ludwig al Bavariei a suplimentat aceste împrumuturi pentru a-şi ajuta fiul.
Otto a fost numit rege al Greciei în 1832, la vârsta de 17 ani, fără nicio calificare de a conduce decât faptul că era al doilea fiu, „de rezervă”, al unei familii regale de importanţă mai redusă în Europa. De asemenea, Ludwig scrisese câteva poezii filoelene, însă niciuna de luat în seamă.
Marile Puteri considerau că stabilirea unei monarhii în Grecia, la a cărei eliberare de sub conducerea Imperiului Otoman contribuiseră, era cea mai bună formă de guvernare, dar voiau instaurarea unei familii regale de importanţă mai redusă, fără mari ambiţii şi care să nu reprezinte o ameninţare.
„Otto a sosit în Grecia cu o echipă de birocraţi bavarezi, dintre care doar unul mai fusese în Grecia. Credeau că merg în ţara lui Sofocle şi Platon. Au găsit o fostă provincie otomană devastată de război şi îngenuncheată financiar”, a afirmat Werner Helmberger, director la instituţia care administrează palatele bavareze.
Noul rege a fost exilat din Grecia în 1862, după ce a condus o perioadă de 30 de ani marcată de revolte şi a refuzat să se convertească la ortodoxism de la religia romano-catolică.
În Grecia, regele Othon, după cum era cunoscut, a marcat începutul unei lungi periaode de implicare a ţărilor din Vest în politica ţării, stârnind resentimente care continuă şi astăzi. Fostul său palat a devenit ulterior sediul parlamentului elen, scena unor proteste zilnice şi deseori violente faţă de măsurile de austeritate adoptate de politicienii din prezent.
Piaţa din faţa sediului Parlamentului, Syntagma (Constituţiei), a fost numită după revolta populară împotriva lui Otto din 1843, când populaţia a obţinut adoptarea Constituţiei, solicitare despre care Otto fusese avertizat de către tatăl său.
Piaţa Syntagma a fost şi centrul demonstraţiilor din prezent împotriva măsurilor de austeritate impuse de UE şi FMI pentru a ajuta Grecia să-şi plătească datoriile.
Grecia recunoaşte că Otto a pus bazele studierii arheologiei, a înfiinţat primele instituţii ale statului şi a mutat capitala de la Napflio la Atena.
„În Grecia există o opinie aproape unanimă că a avut intenţii bune, dar a fost ineficient. După ce a fost exilat a încercat să rămână loial Greciei pentru tot restul vieţii. Nu a abdicat niciodată şi a cerut să fie înmormântat în costum tradiţional elen. Pentru greci asta a fost emoţionant”, a declarat Stavros Arvanitopoulos, custode-şef al Muzeului Oraşului Atena.
În Bavaria, Otto a contribuit la apariţia unui sentiment de simpatie pentru Grecia, care a rezistat şi într-o perioadă în care mulţi germani sunt indignaţi de ajutoarele financiare din zona euro şi agitaţi de caracterizările din presă ale grecilor ca leneşi şi corupţi.
„Vedem că Grecia are problemele pe care le-a avut întotdeauna. Lipsa industriei şi a reglementărilor”, a mai spus fondatorul muzeului despre Otto.
Otto şi-a trăit restul zilelor în exil în Bavaria, insistând ca anturajul său să vorbească greceşte două ore pe zi. Camerele cu tematică elenă ale acestuia sunt încă deschise publicului pentru vizitare.
Regele a fost uitat în cea mai mare parte a Germaniei, spune directorul instituţiei care administrează palatele bavareze. În Bavaria însă, unul dintre cele mai bogate landuri germane, în care patriotismul local este foarte puternic, Otto este ţinut minte.
