În ultima vreme însă, tot mai mulţi greci se îndreaptă spre acelaşi sediu, ca urmare a crizei profunde prin care această ţară trece, relatează Deutsche welle.
Vassilis, un bărbat de 40 de ani, nu vrea să-şi spună numele complet şi refuză să fie fotografiat. De o lună nu mai are locuinţă, de şase luni este şomer. Strânge mâna celor din jur cu fermitate, vocea sa este puternică şi limpede. A fost chelner vreme de 25 de ani. Povesteşte că ultimul său şef i-a tot promis că îl va înscrie în evidenţa asigurării sociale. N-a făcut-o, iar la final l-a concediat pe Vassilis din raţiuni de criză financiară. Cu ceva timp în urmă, bărbatul s-a opărit cu apă fiartă şi s-a adresat pentru tratament „Medicilor Lumii”. Aici a fost foarte bine îngrijit. Dacă nu ar fi venit regulat în ultimele două luni, rana s-ar fi infectat. „Acum îmi merge bine”, spune el.
„Medicii Lumii” activează în Grecia de 20 de ani. În ultima vreme, organizaţia ia act de un nou fenomen, povesteşte purtătoarea de cuvânt Christina Samartzi. „De la finele anului 2010, la noi vin din ce în ce mai mulţi greci. Este ceva nou, având legătură cu criza financiară”, spune ea. Cei mai mulţi dintre grecii care au nevoie de ajutor sunt fie şomeri, fie pensionari. Sunt însă şi familii care nu mai pot plăti vaccinurile de care au nevoie copiii lor.
Casele de asigurări sociale nu mai au fonduri fiindcă au speculat la burse şi au pierdut. De aceea, asiguraţii trebuie să-şi achite singuri facturile la medicamente, urmând să primească ulterior o parte din bani. Este o împovărare suplimentară pentru cei cu salarii şi pensii mici. „Există pacienţi mai în vârstă care suferă de hipertensiune sau de diabet, şi care nu-şi permit să-şi cumpere în fiecare lună medicamentele de care au nevoie. Aceştia vin la noi şi ne întreabă dacă nu putem să-i ajutăm”, povesteşte medicul Ghiorghios Papadakis, colaborator al organizaţiei.
Pe coridoarele strâmte ale sediului „Medicilor Lumii” aşteaptă mulţi pacienţi. În micile cabinete de la parter şi de la etajul întâi lucrează medicii şi asistentele. La celelalte etaje există camere pentru cei în căutare de azil. Organizaţia nu-i ajută numai pe cei nevoiaşi după războaie, catastrofe naturale sau alte crize care apar în străinătae. „Medicii Lumii” asigură şii îngrijire medicală bolnavilor din propria ţară, care altfel nu ar beneficia de tratament.
Înainte, numai azilanţii şi migranţii cereau ajutorul acestui ONG. Acum, fiecare al cincilea pacient la sediul din Atena este grec. În celelalte filiale din Salonic, Pireu şi Creta, până la 80 la sută din pacienţi sunt greci. Numai 10 persoane îngrijesc la sediul din Atena până la 100 de pacienţi pe zi. Vassilis a venit pentru a primi o dovadă care îi este necesară la admiterea într-un program destinat persoanelor fără adăpost. „Ar trebui să fac analize de sânge pentru SIDA şi hepatită, dar nu am cei 50 de euro necesari”, spune el.
Tot mai mulţi greci ajung în situaţia în care se află Vasilis. Nevoia de asistenţă medicală gratuită este atât de mare încât „Medicii Lumii” aleg să rămână în Grecia în loc să meargă în ţări în curs de dezvoltare. Programul pentru Algeria a fost suspendat cu totul, spune Christina Samartzi. Mai există două misiuni – una pentru Uganda, alta pentru Tanzania, dar nu poate nimeni şti cât vor mai continua, fiindcă tot mai mulţi greci ajung ei înşişi să fie nevoiaşi relatează Deutsche welle.