Gabriel Banica

Grecii muncesc mai mult decât nemţii

OECD, PIB

Întrebarea şi-au pus-o jurnaliştii francezi de la Tribune, care citează un cunoscut blogger, Matthew Yglesias, cel care a făcut o comparaţie între numărul de ore muncite, în medie, de un grec şi de un neamţ. Comparaţia, făcută pe baza datelor OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) din 2008, arată că un grec munceşte, în medie, 2.120 de ore pe an, iar un neamţ 1.429 de ore.

Publicaţia franceză face câteva nuanţări. În primul rând, rata de orupare a forţei de muncă din Grecia este de doar 61%, mult mai scăzută decât în restul Europei, Germania având o rată de 68%. Cu alte cuvinte, procentual cu populaţia, mai puţini greci muncesc mai mult. Apoi, tot pe baza datelor OECD, în jur de 36% dfintre greci muncesc pentru propria lor firmă, procentul fiind, de departe, cel mai mare din Europa: media UE este de 16,5%. Or, este clar că oricine este dispus să muncească mai mult dacă este propriul său şef.

Şi, mai ales, este vorba despre productivitate, care este destul de slabă la greci. Economia elenă „produce” PIB de 32 de dolari în fiecare oră de muncă, în timp ce, pentru Germania, o oră de muncă înseamnă un PIB de 50 de dolari.

Ultimele Articole