Grecii recunosc că nu pot îndeplini obiectivele de reformă a sectorului public

eșec, Grecia, reforme, sectorul public

UE şi FMI au avertizat Grecia că are la dispoziţie până vineri pentru a-i convinge că poate îndeplini condiţiile impuse în schimbul pachetului de asistenţă financiară, pentru a obţine următoarea tranşă de 8,1 miliarde de euro din asistenţa internaţională.

 

Autorităţile de la Atena au ratat deja un termen limită fixat pentru luna iunie privind plasarea a 12.500 de angajaţi din sectorul public într-o ‘schemă de mobilitate’, în cadrul căreia urmează să fie transferaţi sau concediaţi în decurs de un an, iar oficialii greci susţin că nu vor putea ajunge la un acord cu privire la acest subiect până luni.

 

‘Nu există nicio şansă să îndeplinim solicitările actuale în forma în care sunt fixate’, a declarat un înalt oficial din Ministerul grec de Finanţe.

 

Atena trebuie să finalizeze discuţiile cu creditorii internaţionali până la mijlocul lunii pentru a se asigura că va primi o nouă tranşă din programul de ajutor, bani de care are nevoie pentru a răscumpăra obligaţiuni în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de euro care ajung la maturitate în luna august.

 

Oficialii greci încearcă acum să calmeze îngrijorările cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla dacă Grecia nu va primi fondurile la timp, spunând că în cel mai prost scenariu vor compensa prin emiterea de certificate de trezorerie. ‘Nu va fi sfârşitul lumii’, a declarat un al doilea oficial din Ministerul grec de Finanţe. ‘În cel mai prost scenariu vom fi nevoiţi să majorăm emisiunile de titluri de stat, să amânăm plata arieratelor, ceea ce ar conduce la noi întârzieri în efectuarea plăţilor’, a mai spus oficialul care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

 

Concedierile din sectorul public sunt un subiect fierbinte în Grecia, ţară care se chinuie cu o recesiune care durează de şase ani, o rată record a şomajului şi scăderea standardului de viaţă. Amânarea reformelor nepopulare a devenit un subiect spinos în discuţiile cu troica EU, IMF şi BCE, care a revenit luni la Atena după o pauză de două săptămâni în timpul căreia premierul Antonis Samaras a pierdut un partener din coaliţia guvernamentală şi şi-a restructurat cabinetul. Ministrul grec de Finanţe, Yannis Stournaras, urmează să aibă miercuri a treia rundă de discuţii cu inspectorii troicii la ora 16.00 GMT.

 

Miniştrii de Finanţe din zona euro urmează să se întâlnească luni, 8 iulie, pentru a discuta situaţia din Grecia. Pentru a presa Atena să adopte reforme, reprezentanţii UE, BCE şi FMI ar putea refuza deblocarea întregii sume într-o singură tranşă şi ar putea-o împărţi în mai multe rate lunare.

Ultimele Articole