Green Energy şi-a amânat proiectul parcului eolian de 200MW din Tulcea

Green Energy, România, Tulcea

„Avem circa 300 hectare, în Tulcea. Vroiam să dezvoltăm acolo un parc eolian de circa 200MW putere totală instalată. Însă legislaţia din România privind sursele renegerabile nu stimulează astfel de proiecte. Legislaţia este în aşa fel făcută încât sprijină marii investitori, numai marile companii de utilităţi sunt avantajate. Pe cei mici îi desfiinţează”, a declarat  preşedintele-director general al companiei, Gheorghe Tripon.

Tripon afirmă că nu va renunţa la aceste proiecte în energii regenerabile.

Acesta a mai spus că, de exemplu, potrivit legii, Guvernul stabileşte sistemul de promovare a energiei regenerabile, nu îl aplică, pentru că nu există o Hotărâre de Guvern pentru aplicarea ei.

„Până în 2008, nu exista o lege a energiilor regenerabile. Erau trei Hotărâri de Guvern vagi, care nu au putere de lege şi care nu erau suficient de fezabile. Apoi, Legea 220/2008 privind energiile regenerabile a îmbunătăţit cumva schema de susţinere a energiilor regenerabile. Doar pe eolian se mai poate face ceva. Însă, legea e de decor. Se mai spune acolo că, dacă ai proiecte în producţia de electricitate din surse eoliene, primeşti două certificate verzi, pentru fiecare MWh produs şi livrat în reţea. Dar asta e doar pe hârtie. Tot un certificat primeşti, ca şi înainte”, a menţionat preşedintele-director general al Green Energy Grup SA.

Potrivit acestuia, ar trebui încurajată şi producţia de energie din biomasă şi culturile de plante energetice, având în vedere potenţialul ridicat al României privind biomasa. „Green Energy Grup SA a avut la un moment dat un proiect pe biomasă la cheie, însă nu l-am putut realiza efectiv, din cauză că nu primeam suficiente subvenţii”, a adăugat Tripon.

Producţia companiei din primul semestru a scăzut cu 55%, faţă de aceeaşi perioadă din 2008, din cauza schimbărilor climatice, „vântul nu a mai bătut la fel”. De asemenea, în 2008, compania a înregistrat pierderi de 72.000 euro, din cauza cheltuielilor financiare foarte mari şi a investiţiilor făcute. De asememea, cifra de afaceri a companiei a scăzut de la 1,5 milioane euro, în 2007, la aproape 200.000 euro, în 2008, a spus Tripon.

Green Energy Grup SA anunţa în urmă cu doi ani că doreşte să se impună ca un actor important pe piaţa producătorilor de energie din surse regenerabile din România şi că va dezvolta trei proiecte de parcuri eoliene, cu puteri instalate de circa 60-70 MW fiecare, în urma unor investiţii de aproximativ 300 milioane de euro. Totodată, compania anunţase atunci că va participa şi la un proiect ce vizează construirea unei centrale electrice de 5 MW, pe biogaz, la Iernut, precum şi a unei fabrici de bioetanol. Potrivit lui Tripon, valoarea acestui proiect se ridica atunci la aproximativ 80 milioane de euro.

În prezent, în România sunt instalate unităţi de producţie energie electrică din surse eoliene de circa 11MW. Green Energy Group deţine în prezent o cotă de circa 20%. Compania are trei turbine cu o putere totală instalată de 1,95MW.