Greenpeace: China este grav poluată de producţia sa de îngrăşăminte

China, export, Greenpeace, ingrasaminte, producție

Începând din 2001, China şi-a crescut de peste două ori capacităţile de fabricare a îngrăşămintelor fosfatice, devenind lider mondial, cu 40% din producţia globală. China suferă chiar şi astăzi de supracapacităţi, potrivit Greenpeace.

 

Această industrie generează însă un produs extrem de poluant, fosfogipsul, din care pot fi găsite cantităţi enorme stocate ilegal şi periculos, o ‘bombă cu ceas’ denunţată de organizaţia de protecţie a mediului într-un raport făcut public marţi.

 

„China a acumulat cel puţin 300 de milioane de tone de fosfogips, echivalentul a peste 200 de kg pe cap de locuitor. Cel mai rău este că fosfogipsul conţine o gamă de substanţe extrem de nocive”, a declarat Lang Xiyu, unul din autorii anchetei intitulate ‘A locui în pericol’.

 

Organizaţia de protecţie a mediului a prezentat fotografii şi înregistrări video care arată existenţa unor depozite uriaşe în aer liber de fosfogips (din care unul se întinde pe 33 de hectare în provincia Sichuan), în apropierea cursului apei sau a unor zone locuite, încălcându-se flagrant, potrivit Greenpeace, legislaţia în vigoare.

 

Prelevările efectuate la faţa locului au dezvăluit prezenţa arsenicului, a cadmiumului, a cromului, a mercurului şi a altor metale grele extrem de nocive.

 

„Aceste eşantioane pe care le-am colectat ne arată doar vârful aisbergului”, a spus Lang Xiyu.

„Este vital ca guvernul să atace problema şi să sprijine victimele egoismului marilor companii. Nu mai putem continua ca şi cum nu ar exista 300 de milioane de tone de fosfogips care ne poluează solul, apa şi aerul”, a spus el.

Ultimele Articole