Piaţa tranzacţiilor cu companii este pe cale să se dezgheţe, dar preţurile companiilor depind şi de relansarea economiei, care este, la rândul ei, dependentă de stimularea consumului intern – consideră administratorii fondurilor de investiţii private equity.
Companiile româneşti care au reuşit să scape de „greul crizei“ şi-au recăpătat apetitul pentru investiţii şi sunt ţintele predilecte ale vânătorilor care administrează fondurile de investiţii de tip private equity.
Mai mult, unele dintre companiile vânate se grăbesc să intre în competiţie pentru capitalurile private equity disponibile pentru investiţii, potrivit lui Cornel Marian, directorul companiei suedeze de investiţii Oresa Ventures.
„Antreprenorii inteligenţi au început să scoată planurile de investiţii din sertar pentru a face mutări câştigătoare înaintea celorlalţi, ceea ce va duce la creşterea interesului într-un parteneriat cu un fond“, a declarat Cornel Marian pentru Money.Ro.
Oresa Ventures este unul dintre foarte puţinii vânători private equity care au prins o ţintă în acest an. Au cumpărat fabrica de prefabricate G&D Teiuş pentru 4 mil. euro, dar şi aceasta prin intermediul Grupului Somaco, deja aflat în portofoliul Oresa. Şi ceilalţi administratori s-au rezumat la creşterea investiţiilor în companiile deja aflate în portofolii.
Totuşi, acest segment al pieţei de capital este, însă, departe de recordul anului 2007 de 475 de milioane de euro.
Deocamdată se poate spera abia la depăşirea volumului de anul trecut de circa 120 mil euro, potrivit estimărilor administratorilor. Mai mult de jumătate din această sumă a provenit, anul trecut dintr-o singură tranzacţie, pe sfârşit de an. Entreprise Investors a plătit 66 de milioane euro pe reţeaua de supermagazine Profi. Şi Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), administrat de Enterprise Investors , a adus două noi milioane de euro în Macon Deva, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii din Romania, aflată din 2006 în portofoliu.
Private equity este acel sector al pieţei de capital separat de burse, unde fondurile de investiţii caută companii promiţătoare, le cumpără parţial sau integral, le dezvoltă şi le revinde în profit, la preţuri de mai multe ori mai mari decât cele de cumpărare.
Capitalurile disponibile pentru investiţii private equity în România sunt de mai multe sute de milioane de euro, dar nu orice firmă are acces la astfel de capitaluri. Investiţia minimă poate urca de la 3 – 5 milioanre de euro la 15 – 20, în funcţie de fondul private equity care vânează.
S-a umplut prăpastia
Antreprenorii sau alţi vânzători potenţiali de companii româneşti şi fondurile private equity au început să se înţeleagă mai bine cu potenţialii cumpărători.
Cât de mult au reînceput să se scumpească firmele româneşti?
„Niciodată nu au fost prea ieftine“, spune Cristian Nacu, partener la Enterprise Investors, un alt administrator de fonduri private equity activ pe piaţa noastră.
„Usor – uşor, da“, răspunde la întrebarea Money.ro Cristian R. Fäder, directorul pentru România al companiei olandeze de administrare de fonduri Middle Europe Investments (MEI). „Cel puţin companiile care au scăpat de greul crizei. Cele „apăsate” încă de datorii pot fi găsite şi la evaluări mai atractive“, completează Cristian R. Fader.
Diferenţa (spread-ul) dintre pretenţiile vânzătorilor şi preţurile cumpărătorilor de firme au început să lase loc de negocieri pe o piaţă altfel blocată.
„Diferenţa a scăzut suficient de mult pentru a nu mai fi un gol, un „gap“ ce nu poate fi acoperit prin negocieri sau prin modul în care se structurează tranzacţia“, spune Cornel Marian.
Prin anumite mecanisme de ajustare a evaluării, preţul negociat „poate fi legat de anumiţi indicatori de performanţă care influentează valoarea companiei (profit, vânzări sau alţi indicatori în funcţie de businessul respectiv: număr clienţi, anumite contracte, livrarea unui proiect etc.)“, precizează directorul Oresa.
Pe de altă parte, „cei care au afaceri ce au trecut cu bine perioada dificilă a crizei au în continuare aşteptări de preţ relativ mari“, spune Cristian Nacu de la compania poloneză de administrare a investiţiilor Enterprise Investors.
Totodată, atât vânzătorii cât şi cumpărătorii sunt pe cale „să se acomodeze cu ideea că dintr-o recesiune nu se iese de azi pe mâine. Aşteptările legate de evoluţia pieţelor şi firmelor începe să se apropie – asta face ca o discuţie pe evaluare şi preţul companiei să poata duce la un acord“, apreciază Cornel Marian.
„Unii mai visează încă la culmile din 2007, alţii sunt dispuşi să caute investitori contra unor intrări de cash care să fie baza existenţei afacerii şi pe viitor. M-aş aştepta însă, ca aceia care vor să vândă să apeleze din ce în ce mai mult la sell-side advisory (consultanţă la vânzare, n.r.). Atunci vom asista şi la o adaptare educată a aşteptărilor şi se va reduce spread-ul“, comentează directorul MEI, Cristian Fäder.
Ce semnale dă piaţa private equity privind ieşirea din criză
Cel mai important semnal este, în opinia lui Cornel Marian „o anumită creştere a încrederii consumatorului, deşi este încă fragilă – ca şi o creştere a încrederii investitorilor străini“.
„Se vede că sunt bani la investitori care vor avea din nou curajul de a investi dacă:
– în contextul în care nu se va întâmpla nimic major negativ în Europa şi
– România va confirma încadrarea în ţintele macroeconomice (deficit bugetar cel puţin)“, explică, la rândul său, Cristian Fader. Directorul MEI este însă circumspect: „Eu nu văd semnele revenirii „hotărâte” la creştere“.
Administratorii de investiţii private equity sunt toţi de acord că, fără relansarea consumului intern, nu va putea fi vorba de creştere economică. Chiar dacă „intrarea de capital este locomotiva care poate trage România din recesiunie şi care a generat şi în trecut creştere“, adaugă directorul Oresa Ventures.
Trebuie precizat, însă, că toţi administratorii citaţi au în portofoliu companii care depind în diferite grade de consumul intern, aşa cum sunt cele de materiale de construcţii.
Din perspectiva consumatorului final, Cristian Nacu nu se aşteaptă „pe termen scurt la semne foarte vizibile ale iesirii din criza. Primele semne pentru consumatori se vor vedea la sfârşitul anului“, estimează şeful reprezentanţei în România a Enterprise Investors.
Ieşirea decisivă din recesiune „nu se poate face fără repornirea consumului intern. Nu investeşte nimeni dacă nu speră să existe piaţă şi consum pentru produsele sau serviciile pe care le dezvoltă în urma investiţiei. Guvernul poate stimula un pic economia prin investiţ
ii în infrastructură şi construcţii de locuinţe – sectoare cu efect multiplicator mare. Să sperăm ca o va face şi o va face cu mai mult succes în 2011 decât până acum“, conchide Cornel Marian.
Ne mai rămâne de citat doar opinia lui Radu Bugică, directorul companiei de private equity SigmaBleyzer în România: „Vorbim după ce se văd nişte tranzacţii“.