Theodora Șutiu

Gripa continuă să facă victime în România. Cei mai mulți dintre pacienți au sub 14 ani

Alba, Giugiu, gripa

Statisticile din ultimile zile, referitoare la cazurile de viroze respiratorii şi gripă realizate în județul Giurgiu, arată că cea mai afectată categorie o reprezintă copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.

În ceea ce priveşte pneumoniile, cele mai multe îmbolnăviri la nivelul acestui judeţ au fost raportate la pacienţi cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani.

Cifrele revelă faptul că în Giurgiu, în perioada 2 ianuarie – 6 ianuarie 2023, că cea mai afectată categorie a fost cea a copiilor cu vârste mai mari de cinci ani.

Astfel, conform datelor făcute publice marţi de Prefectura Giurgiu, la nivelul acestui judeţ au fost înregistrate, în această perioadă, 29 de cazuri de gripă, iar dintre acestea aproape o treime sunt la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani. Un bolnav diagnosticat cu gripă este internat în spital.

436 de cazuri de viroze și 37 de internări

De asemenea, la nivelul judeţului au fost raportate 436 de cazuri de viroze respiratorii, dintre care 37 internate.

Cele mai multe dintre aceste cazuri, mai exact 135, au fost înregistrate la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani. În ceea ce priveşte pneumoniile, au fost înregistrate, în judeţul Giurgiu, 99 de cazuri dintre care 22 internate, cele mai multe la categoria de vârstă 15 – 49 de ani, mai exact 31 de îmbolnăviri.

Alba: Numărul cazurilor de gripă a crescut cu 140%

Nici în Alba situația nu era mai roz.

Numărul cazurilor de gripă înregistrate a crescut, în ultima săptămână, cu 140 la sută faţă de săptămâna anterioară, conform statisticilor Direcţiei Sănătate Publică (DSP) Alba. Datele făcute publice de instituţie arată că opt dintre cele 48 de cazuri au avut nevoie de internare în spital.

În săptămâna 2 – 8 ianuarie, la nivelul judeţului Alba au fost înregistrate 48 de cazuri de gripă, cu 140% mai mult decât în săptămâna anterioară, când au fost înregistrate 20 de cazuri, informează, marţi, Direcţia de Sănătate Publică Alba.

”Dintre cazurile raportate, 47 sunt cu test rapid pentru gripă pozitiv (11 pozitiv tip B şi 36 tip A) şi un caz la care diagnosticul s-a pus clinic”, precizează DSP Alba. În ceea ce priveşte infecţiile acute de căi respiratorii superioare (IACRS), numărul celor înregistrate în ultima săptămână în Alba este de 2898, iar din totalul pacienţilor şapte sunt internaţi.

Conform DSP, numărul IACRS este în creştere faţă de săptămâna anterioară cu 26,94%. Şi numărul pneumoniilor este mai mare cu 23,86% faţă de ultima săptămână a anului trecut. Astfel, s-au înregistrat 462 de pneumonie, 57 dintre bolnavi fiind internaţi.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu