Mihai Barsan

Grupare care comercializa parfumuri contrafăcute, destructurată de poliţişti

ancheta, IGPR, parfumuri, polițiști

„Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul IGPR au efectuat verificări cu privire la activitatea infracţională a unei grupări formată din cinci persoane, cu preocupări în domeniul comercializării, pe teritoriul României, de produse cosmetice contrafăcute. Au fost identificate trei puncte de lucru situate în incinta a două complexe comerciale, unde suspecţii depozitau şi comercializau mărfurile contrafăcute. În urma acţiunii desfăşurate de poliţişti, au fost găsite aproximativ 3.000 de parfumuri purtând mărcile unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute şi pentru care nu au fost prezentate documente de provenienţă. Valoarea lor pe piaţă se ridică la 150.000 de euro”, se arată în comunicat.

 

Membrii grupării sunt cercetaţi de anchetatori sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Ultimele Articole