Grupul belgian Alinso va deschide un parc industrial lângă Ploieşti, investiţie de 750 mil. euro (video)

euro, grupul belgian, investiție, parc industrial, Ploiești

Potrivit reprezentanţilor celor două companii, proiectul va fi realizat de Alinso Group în joint venture cu preşedintele Piritex Group România, Petrică Uşurelu, care deţine 20% din totalul investiţiei.

Ploieşti West Park se va întinde pe o suprafaţă de 220 de hectare şi va fi compus dintr-un Business Park destinat activităţii logistice şi producţiei uşoare, fiind completat cu restaurante, hoteluri, birouri şi un parc de cercetare. De asemenea, parcul industrial va avea în alcătuire şi o zonă de retail cu spaţii destinate cumpărăturilor şi relaxării.

„Prima clădire din parcul logistic, a cărei construcţie a debutat în luna iunie, are o suprafaţă de peste 40 de hectare, o înălţime de peste 11 metri şi va fi finalizată la începutul lunii octombrie. Aceasta face parte din prima fază a proiectului ce se va întinde pe un spaţiu de 45 de hectare şi va fi terminată în 2-3 ani. Estimăm că întreg proiectul va fi terminat în circa 6-7 ani, în funcţie de evoluţia financiară la nivel mondial”, a declarat directorul executiv al Alinso Group, Ivan Lokere.

Potrivit acestuia, Alinso Group a ales să investească în România deoarece consideră că este o ţară cu resurse naturale şi cu o localizare bună pentru a servi piaţa Europei de Est. De asemenea, alegerea regiunii Prahova a fost realizată datorită activităţilor economice diversificate din zonă, poziţionarea în apropierea Capitalei şi a accesului rapid la parcul indistrial.

Terenul pe care va fi construit parcul industrial este proprietate a Alinso Group şi a fost achiziţionat de la persoane fizice. „Terenul pe care se construieşte parcul industrial a fost teren agricol, iar achiziţia lui a fost un proces îndelungat care a durat circa un an”, a precizat preşedintele Piritex Group România şi director Alinso Business Park, Petrică Uşurelu.

Potrivit acestuia, toate cădirile construite sunt destinate închirierii, însă se ia în calcul şi vânzarea acestora pe părţi. „Toate construcţiile vor fi realizate pentru a fi închiriate şi estimăm un preţ orientativ al chiriei de 55 de euro pe metrul pătrat, depinzând însă de utilităţile fiecăreia. Suntem deschişi şi la vânzarea unor părţi din proiect, dar încă nu avem planuri concrete. În prezent, suntem în negociere cu peste 30 de companii interesate să închirieze”, a spus Uşurelu.

Ploieşti West Park va crea aproximativ 16.000 de locuri de muncă, în prima fază a proiectului urmând să fie angajate circa 3.500- 4.000 de persoane.

Alinso Group administrează un portofoliu imobiliar care include domeniile logistică, comercial, proprietăţi industriale şi spaţii de birouri. Grupul belgian are experienţă în reconversia siturilor industriale, proiecte de tip Greenfield, precum şi în oferirea de soluţii logistice şi industriale personalizate.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel