Grupul belgian KBC ar putea renunţa la unele active non-strategice din România şi Bulgaria

active, Bulgaria, cehia, Europa Centrala si de Est, kbc, Polonia, renuntare, România, Slovacia, Ungaria

Directorul executiv al KBC, Jan Vanhevel, a explicat în cadrul unei prezentări publicată pe pagina de internet a companiei că intenţionează să menţină planurile de dezvoltare în Europa Centrală şi de Est, a doua piaţă ca marime a grupului.

El a mai spus că profilul de risc în ţările în care grupul are afaceri – în principal Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia – este mai mic decât în zona statelor baltice, în Balcani sau în pieţele foste Uniuni Sovietice, unde grupul belgian are o expunere redusă.

Astfel, nivelul creditelor neperformante în principalele pieţe a crescut, dar costurile de provizionare au început să se stabilizeze.

De asemenea, potrivit Reuters, KBC nu plănuieşte să opereze o majorare de capital pentru a returna ajutorul primit de la stat, de 7 miliarde euro. Grupul belgian a prezentat în această săptămânp Comisiei Europene un plan de afaceri pe cinci ani, pe care autorităţile europene ar putea să îl aprobe până la sfârşitul acestui an.

Pe de altă parte, presa belgiană relatează că grupul financiar a scos deja la vânzare participaţia la banca slovenă NLB şi ia în considerare şi renunţarea la unele active din România şi Bulgaria.

Grupul KBC controlează pe piaţa din România firma Romstal Leasing, casa de brokeraj KBC Securities, brokerul de asigurări Ink şi compania de credite de consum KBC Consumer Finance.

Ultimele Articole