Sorin Simon

Grupul Gealan îşi schimbă proprietarul

Gealan, Germania, termopane

Prin intrarea Halder în acționariatul companiei, Gealan îşi va extinde procesul de creștere stabilă, având un plan investiţional de până la 50 milioane de euro în următorii ani, se arată într-un comunicat al Gealan.

În urma noului parteneriat, managementul GEALAN își păstrează acțiunile, finalizarea tranzacției fiind așteptată până la sfârșitul primului trimestru din  2011, după obținerea acordului autorităților antitrust.

Halder aparține grupului Gimv, o companie europeană de Private Equity orientată spre burse. Tranzacția de față marchează al doilea parteneriat financiar încheiat între cele două companii de-a lungul timpului. Investitorul german Halder a mai deținut pachetul majoritar de acțiuni al Gealan între anii 2002-2004, perioadă în care producătorul de profile din PVC și-a crescut subsţiantial cifra de afaceri de la 92 milioane de euro la 143 milioane de euro.

„Suntem optimişti cu privire la succesul şi oportunităţile alături de un partener puternic cum este  Halder. În angajamentul reînnoit al investitorului Halder vedem totodată un semn de mare încredere în oportunităţile de piaţă ale Gealan”, a declarat Aurel Vlaicu, director general Gealan România.

Grupul Gealan a realizat în 2010 o cifră de afaceri de circa 220 milioane de euro, în creștere cu peste 6% față de anul precedent când a avut un rulaj de 207 milioane de euro.  La finele anului, grupul Gealan a avut un număr de 1.266 angajați, dintre care 839 în Germania. Pe piața germană, Gealan a reușit să obțină anul trecut o creștere a cifrei de afaceri cu 13%, peste avansul de 4% înregistrat de piața de profil. Operațiunile Gealan au evoluat pozitiv în majoritatea piețelor vest-europene, în timp pe pieţele din Europa de Est s-a simţit încă influenţa crizei financiare.