Grupul The New York Times vinde The Boston Globe

The Boston Globe, The New York Times

The Times Co., care deţine principalul cotidian american – The New York Times, obţine prin această tranzacţie o sumă cu 10% mai mică decât cea cheltuită în 1993, când a cumpărat publicaţia The Boston Globe (1,1 miliarde de dolari – 820 milioane de euro).

 

„The Boston Globe – datorită premiilor în jurnalism pe care le are în portofoliu şi datorită istoriei sale bogate şi tradiţiei sale – este una dintre cele mai respectate publicaţii din ţară”, a declarat John W. Henry, noul proprietar al cotidianului, într-un comunicat de presă.

 

Tranzacţia include publicaţia The Boston Globe, site-ul său Boston.com, dar şi compania de marketing GlobeDirect şi The Worcester Telegram & Gazette, o publicaţie locală din statul american Massachusetts.

 

John Henry, în vârstă de 63 de ani, a făcut avere din fondurile de investiţii. El este acţionarul principal al clubului de baseball Red Sox şi al clubului de fotbal Liverpool.

 

Publicaţia The Boston Globe, care a aparţinut familiei Taylor între anii 1873 şi 1993, s-a confruntat în ultimii ani cu scăderea veniturilor sale.

 

Grupul de presă american Times Co. a anunţat, în luna februarie, că vrea să vândă publicaţia The Boston Globe, precum şi o serie de alte active, precizând că vrea să îşi concentreze eforturile pe dezvoltarea principalului său ziar – The New York Times.

 

The Times Company a mai încercat să vândă The Boston Globe, în 2009, însă a renunţat din cauza unor oferte insuficiente. Grupul de presă a cumpărat The Boston Globe în 1993, pentru 1,1 miliarde de dolari, apoi Worcester Telegram & Gazette, în 2000, pentru 295 de milioane de dolari.

 

The Times Company este o companie internaţională de media, care deţine, printre altele, titlurile The New York Times, The International Herald Tribune şi NYTimes.com.

 

Preşedintele The New York Times Company este Arthur Ochs Sulzberger Jr., a cărui familie deţine controlul publicaţiei The New York Times din 1896.

Ultimele Articole