Money.ro

Guvernatorul BNR a fost decorat, la Ambasada Franţei, cu Legiunea de Onoare

Ambasada Frantei, BNR, Mugur Isărescu

Ambasadorul Franţei, Henri Paul, a declarat că distincţia se acordă „în numele preşedintelui Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy”, pentru rolul pe care Mugur Isărescu l-a jucat în integrarea României în UE, pentru locul pe care guvernatorul BNR îl ocupă în guvernanţa economică europeană şi „pentru toate meritele personale” ale acestuia.

Isărescu a primit distincţia mulţumind şefului statului francez.

„Mă onorează decizia preşedintelui Republicii Franceze, domnul Nicolas Sarkozy, de a-mi acorda insigna de ofiţer al celui mai prestigios ordin al Franţei. V-aş fi recunoscător, domnule ambasador, dacă i-aţi transmite preşedintelui Franţei întreaga mea gratitudine”, a spus Isărescu.

El i-a mulţumit de asemenea ambasadorului pentru primire şi pentru ceremonia organizată.

„Dacă am înţeles bine, înalta distincţie este acordată nu doar pentru cariera mea în slujba ţării mele, ci şi Băncii Naţionale a României, a cărei politică monetară a făcut ca România să nu se confrunte cu o criză financiară. Vă rog să primiţi, domnule ambasador, recunoştinţa mea şi a echipei Băncii Centrale a României pentru aceste aprecieri”, a mai spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a fost însoţit, la ceremonie, de numeroşi colegi din BNR şi din diverse bănci, oameni politici şi oameni de cultură. Au fost prezenţi, printre alţii, Adrian Vasilescu, Daniel Dăianu, Lucian Croitoru, Florin Georgescu, Bogdan Olteanu, Radu Vasile, Ioan Mircea Paşcu, Teodor Meleşcanu, Ion Caramitru, Radu Beligan, Horia Roman Patapievici, Ilie Năstase, Guy Puupet, Dinu Marin, Mariana Nicolescu, Sorin Popa şi Nicolae Dănilă.

De asemenea, Isărescu a fost însoţit de membrii familiei, de care a fost nedespărţit în timpul ceremoniei. El s-a lăsat fotografiat pentru presă minute în şir alături de copiii săi – Lăcrămioara şi Costin, veniţi împreună cu partenerii lor – şi de sora lui, Verona Croitoru.

De altfel, trimiterile la familie, dar şi la influenţa franceză asupra acesteia, au fost frecvente în declaraţiile lui Isărescu: „În familia mea, din zona Vâlcei, Franţa era ades prezentă. Nu pot uita povestirile bunicului, veteran de la Mărăşeşti, purtând cu mândrie o mustaţă a la Napoleon al III-lea, şi care, fascinat de figura generalului Berthelot, îi evoca contribuţia la refacerea armatei române în timpul Primului Război Mondial. Tot aşa cum nu pot uita că pe noptiera tatălui meu era mereu Le Petit Larousse, ediţie 1936, cu foiţă, tom pe care îl deschideam mereu cu respect şi care mă introducea în altă lume decât cea pe care o vedeam eu în România anilor ’50”.

Guvernatorul s-a referit apoi la copilăria sa, vorbind despre cărţile lui Alexandre Dumas, Jules Verne, Victor Hugo şi filmele văzute la cinematograf cu Gerard Philipe, Jean Marais, Fernandel sau Bourvil.

N-a lipsit din amintirile guvernatorului piesa „Rinocerii” a lui Ionescu, jucată la Bucureşti de Radu Beligan în 1968. „O reprezentaţie ce nu poate fi uitată”, a spus Isărescu, urmărit din mulţime de însuşi Beligan.

Guvernatorul BNR a vorbit şi despre sistemul monetar. Astfel, „insuficienţa activelor de rezervă sigure”, problemă majoră în viziunea sa, i-a oferit guvernatorului prilejul de a povesti despre lucrarea de diplomă de la absolvirea ASE. „Reţin formularea «irigaţie în timp de potop» (expresie a jurnaliştilor francezi pentru a descrie, în anii ’70, crearea drepturilor speciale de tragere – n.red.) întrucât cu aceasta a fost taxată şi lucrarea mea de diplomă pentru absolvirea Academiei de Studii Economice, în care susţineam necesitatea unui activ de rezervă sigur şi controlabil de către comunitatea internaţională. Comisia de examinare a apreciat lucrarea ca fiind inoportună şi nefundamentată – o irigaţie în timp de potop – şi a propus iniţial neacordarea notei de trecere. După multe emoţii şi o lungă argumentaţie, am primit notă de trecere. Am înţeles mai bine câte faţete are o problemă monetară internaţională”, a spus Isărescu.

Nu în ultimul rând, Isărescu şi-a evocat pasiunea pentru viticultură şi vinuri. „Un vin bun se face tot atât de greu ca şi o politică monetară bună”, a fost concluzia guvernatorului BNR, pe care a detaliat-o ulterior, spunând că „politica monetară trebuie să fie echilibrată precum vinul”.

„Dacă se poate reproşa ceva unui vin de multe ori este dezechilibrul între componentele sale (…) Şi politica monetară trebuie să fie în primul rând echilibrată”, a comentat Isărescu, ciocnind câte un pahar de şampanie cu fiecare dintre cei prezenţi.

Ultimele Articole