Persoanele disponibilizate vor primi şi un venit lunar de completare, după încheierea perioadei de şomaj, dacă în acest interval nu şi-au găsit un nou loc de muncă, conform unei ordonanţe aprobate, vineri, de Guvern.
Potrivit proiectului iniţiat de Ministerul Transporturilor, venitul de completare va fi acordat pe o perioadă de 12 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă de până la 15 ani, 13 luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă între 15 şi 25 de ani şi 15 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă de peste 25 de ani.
Venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele trei luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS), şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.
Societăţile de stat din sectorul feroviar vor concedia 10.342 de angajaţi în acest an, începând cu 1 martie.
CFR Călători va disponibiliza 1.100 de persoane, urmând ca efortul financiar să fie de 24 de milioane de lei, din care 3,05 milioane lei la momentul concedierii, 8,11 milioane de lei indemnizaţia de şomaj, 7,62 milioane de lei lei venituri de completare pe anul 2010 şi 5,11 milioane de lei veniturile pe anul 2011.
La CFR SA, care va concedia 600 de salariaţi, efortul financiar va fi de 9,75 milioane de lei în acest an şi de 4,06 milioane de lei anul viitor.
Cei mai mulţi disponibilizaţi, respectiv 6.380 de persoane, vor fi la CFR Marfă, efortul financiar fiind estimat la 138,98 milioane de lei, din care 17,73 milioane de lei reprezintă suma alocată la data concedierii, 47,08 milioane de lei ajutorul de şomaj şi 74,16 milioane de lei venitul de completare.
Alte disponibilizări vor fi afectuate la CFR IRLU SA (270 de salariaţi), cu un efort financiar de 5,88 milioane de lei şi la CFR IRV (800 de angajaţi), cu un efort financiar de 17,42 milioane de lei.