Guvernul a reorganizat activitatea ANAF şi a redus cu 477 numărul de posturi

ANAF, MFP, Ministerul Finantelor, Ministerul Finantelor Publice, reduceri de personal, reorganizare

Astfel, "numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi municipiului Bucureşti este de 27.159, inclusiv preşedintele, vicepreşedinţii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor", arată o Hotărâre de Guvern privind organizarea şi funcţionarea ANAF.

"În urma consultării cu experţii FMI am decis să reorganizăm activitatea ANAF. Vom desfiinţa 477 de posturi, dintre care 440 erau ocupate şi vom desfiinţa 46 de administraţii teritoriale la nivel comunal, respectiv cele care nu au trezorerii. Totodată, vom desfiinţa 4 agenţii teritoriale orăşeneşti. În total, 50 de astfel de agenţii, echivalentul a 477 de posturi. Economiile lunare la buget, ca urmare a luării acestor măsuri, vor fi de 500.000 de lei", preciza ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, în luna august.

În plus, directorii coordonatori şi adjuncţii acestora din direcţiile regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, precum şi cei din direcţiile judeţene din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) vor fi numiţi prin ordin al ministrului finanţelor publice, nu al preşedintelui ANV, ca până în prezent. (NewsIn)