Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, a acuzat PNL şi USR-PLUS că niciun reprezentant al Guvernului nu a fost prezent la Iaşi la manifestările dedicate Zilei Unirii, el susţinând că „Alianţa CDR-2 a ajuns la putere şi a uitat de ieşeni”.
„Niciun reprezentant al administraţiei centrale nu a fost prezent astăzi (duminică – n.r.) în capitala Moldovei. M-aş fi aşteptat ca Iaşiul să primească recunoaşterea pe care o merită, măcar din punct de vedere istoric. Alianţa CDR-2 a ajuns la putere şi a uitat de ieşeni. Nimic despre autostrada A8, nimic despre Spitalul Regional de Urgenţă, nimic despre şoseaua de centură”, a afirmat şeful social-democraţilor ieşeni, senatorul Maricel Popa, într-un comunicat de presă.
El a adăugat că atât primarul Iaşiului Mihai Chirica, cât şi şeful Consiliului Judeţean, Costel Alexe, nu sunt frecventabili, întrebând totodată ”cine s-ar mai asocia cu un primar care nu are niciun proiect major de investiţii la conducerea municipalităţii şi cu un preşedinte de Consiliu Judeţean care este cercetat penal pentru luare de mită?”.
Liderul PSD Iaşi Maricel Popa a afirmat, referindu-se la incidentul în care primarul Mihai Chirica a fost stropit cu iaurt de un protestatar prezent la manifestările de Ziua Unirii, că l-a mâhnit ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Unirii, el adăugând că „asta înseamnă că oamenii nu mai au răbdare cu clasa politică şi administrativă actuală”.
„Sunt convins că fără un front comun în faţa celor care deţin pâinea şi cuţitul în această perioadă, vom rămâne doar cu dezbateri sterile că unul nu a făcut, că altul nu a vrut. Eu cred că ieşenii s-au săturat ca la fiecare patru ani să tragă linie şi să găsească doar păreri de rău, tot felul de scuze şi atacuri politice. Dacă nu vom înţelege că administraţia înseamnă proiecte şi investiţii şi nu interese personale şi de familie, lucrurile vor degenera şi mai mult”, a declarat şeful PSD Iaşi, Maricel Popa.
Câteva sute de ieşeni au asistat, duminică, la manifestările oficiale din centrul oraşului dedicate Unirii Principatelor Române, mare parte dintre ei fiind susţinători ai proiectului autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.
La un moment dat, un bărbat l-a stropit cu iaurt pe primarul Iaşiului, Mihai Chirica, edilul ieşean afirmând ulterior că nu-l va acţiona în judecată, dar că gestul arată frustrarea acumulată în societate în ultimii 30 de ani la adresa politicienilor.