Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a înregistrat în jur de 14.400 de solicitări de garantare, până pe 12 februarie, în cadrul primei etape a programului Prima Casă. În total, s-au cheltuit 600,8 milioane de euro în 8 luni şi jumătate de la lansare. Peste 70% dintre locuinţele achiziţionate prin credit au fost construite înainte de 2008. Diferenţa de aproape 30% o reprezintă locuinţele construite ulterior.
Aproape jumătate din totalul locuinţelor cumpărate în programul Prima Casă reprezintă apartamentele cu 2 camere. Peste 23% au fost apartamente cu 3 camere, iar garsonierele au avut o pondere de circa 15%. Restul sunt apartamente cu 4 şi 5 camere şi de case. În funcţie de preţuri, cei mai mulţi dintre beneficiari, peste 26% au ales locuinţe cu valori cuprinse între 50.000 şi 60.000 de euro.
Pentru imobile cu preţuri între 40.000 şi 50.000 de euro au optat în jur de 22% de români. Locuinţele mai scumpe de 60.000 euro au fost şi ele destul de solicitate, respectiv de 19% din totalul beneficiarilor. Au fost cumpărate şi locuinţe mai scumpe de 85.000 de euro, de aproape 2% dintre solicitanţi.
Luni, 15 februarie, a fost ultima zi în care cei care au dorit să aplice la Prima Casă mai puteau depune solicitările de credit la bancă. Pentru persoanele care au antecontracte semnate, se acceptă dosarele şi în următoarele zile şi săptămâni. În prezent, Fondul de Garantare are în jur de 200 dosare în lucru.
Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel