Proiectul de ordonanță de urgență privind a treia rectificare bugetară pe anul 2014 va fi adoptat în ședința de Guvern de astăzi, a promis premierul Victor Ponta, ieri, în contextul întâlnirilor avute la Parlament cu senatorii și deputații aparținând actualei majorități.
„O să plătim în avans multe din lucrurile pe care trebuia să le plătim anul viitor, și anume, în primul rând, titlurile executorii pentru profesori, pentru magistrați, pentru cei care aveau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile; în al doilea rând, plătim toate arieratele și ale Guvernului central, și ale guvernelor locale, mai plătim din ceea ce trebuia anul viitor“, a explicat Ponta. Despre ce sumă ar fi vorba? „Cam 2,5 miliarde – 3 miliarde lei“, după cum a precizat tot premierul. De ce își permite Guvernul să plătească în decembrie 2014 ce trebuia să plătească în 2015?
„Pentru că ne-am gospodărit bine și pentru că avem încasări mai bune și cheltuieli mai mici“, ca să cităm tot din declarația premierului. Dar, am adăuga noi, și pentru că actualul Executiv a tăiat masiv la capitolul investiții și pentru că Victor Ponta vrea să preîntâmpine o prăbușire a cotei sale de popularitate, odată pierdute alegerile și în contextul unor luni de iarnă care nu se anunță tocmai blânde.
Potrivit unor surse guvernamentale, ideea plății în avans a drepturilor salariale câștigate în instanță ar fi fost agreată și de reprezentanții Fondului Monetar Internațional. Experții FMI și ai Comisiei Europene se află la București, în această săptămână, pentru a discuta despre bugetul pe 2015.
Până la 6-7.000 de lei
De plata în avans a restanțelor salariale vor beneficia profesori, magistrați, medici, precum și angajați ai Ministerelor Agriculturii, Afacerilor Interne, Culturii și ai Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Cât despre numărul total al beneficiarilor și suma medie pe care aceștia urmează să o primească în avans, de Sărbători, este greu de precizat, în lipsa unei situații publice clare și detaliate.
Se știe însă că, potrivit unor simulări făcute în cazul profesorilor, suma poate depăși 6.000 de lei, în funcție de vechime, grad și alți factori. De pildă, un învățător debutant, care avea în octombrie 2008 un salariu net de 787 lei, va primi aproape 1.900 lei. La polul opus, un profesor cu gradul I, o vechime de 14-18 ani, gradație de merit și indemnizație de conducere, care avea în octombrie 2008 un salariu net de 2.476 lei poate ajunge și la circa 6.500 lei. Unele sume se rotunjesc prin aplicarea ratei inflației și, dacă instanța a decis, și a unei dobânzi.
Din această perspectivă, aceleași surse guvernamentale au explicat, pentru „România liberă“, că plata în avans ar prezenta avantaje și pentru bugetul de stat, nu doar pentru beneficiari. Pe de o parte, bugetul pe 2015 nu ar mai fi grevat de aceste cheltuieli cu titlurile executorii, iar pe de alta, nu s-ar mai acumula sume din dobânzi și penalizări.
Reamintim că, potrivit unor ordonanțe de urgență adoptate în 2009 și 2012, personalul bugetar care și-a câștigat în instanță drepturi salariale urma să primească 25% din sumă în 2015 și 35% din sumă în 2016 (diferența, de 40%, fiind încasată, eșalonat, în 2012, 2013 și 2014). În total, statul a fost obligat de instanțe la plata a circa 9,1 miliarde lei.
Cifrele guvernanților
A treia rectificare bugetară pe 2014, discutată în ședința de Guvern de astăzi, a fost justificată de autorități prin faptul că România ar avea excedent bugetar. Concret, pe cifrele calculate pentru intervalul 1 ianuarie 2013 – 31 octombrie 2014, am avea un plus de 0,29% din PIB, în condițiile unui deficit bugetar convenit de 2,2% din PIB. Bani în plus vor primi Justiția, Ministerul Public, Agricultura, Transporturile, Educația, Apărarea, Afacerile Interne și Cultura, urmând să se opereze tăieri de la Muncă, Sănătate și Dezvoltarea Regională.