Guvernul Boc îşi asumă azi răspunderea pe legile salarizării

asumarea raspunderii, boc, bugetari, fonduri publice, Guvern, lege, Parlament, personal, salarizare unitara

Adoptarea celor două legi reprezintă o obligaţie asumată cu partenerii externi şi o condiţie pentru eliberarea următoarei tranşe de la FMI.

 

Premierul Emil Boc a declarat luni că Legea salarizării şi a bugetului vor fi adoptate până la sfârşitul anului dacă opoziţia nu va boicota sau submina activitatea Parlamentului. Şi preşedintele Băsescu a avertizat luni asupra consecinţelor neasumării legilor cerute de FMI, respectiv legea salarizării, a sistemului de pensii şi a bugetului. „Datorită jocului politic suntem sub riscul de a rata, de împinge ţara într-un derapaj în cazul în care nu reuşim să trecem legile care reprezintă condiţionalităţi pentru tranşa ce urmează să o încasăm în ianuarie. Probabil ştiţi că board-ul FMI este pe data de 7 ianuarie şi neîndeplinirea tuturor condiţiilor aruncă ţara într-o zonă de lipsă de credibilitate şi cred că acestea trebuie să fie primul comandament al acestor discuţii”, a spus Băsescu, în debutul consultării cu liderii arcului guvernamental.

 

Cea mai importantă prevedere a legii de aplicare a salarizării unitare pentru anul 2011 este aceea că salariile de bază ale bugetarilor se majorează cu 15% începând de la 1 ianuarie. De altfel, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a spus că dacă legile salarizării nu vor fi adoptate, această majorare nu va fi operabilă. „Atât îşi poate permite România în momentul de faţă ţinând cont de realităţile crizei şi de necesitatea de încadrare în ţintele de deficit pe care le avem pentru anul 2011: 4,4 deficit bugetar, masă salarială pentru personalul bugetar 39 de miliarde de lei, personal bugetar 1.290.000 de bugetari”, a declarat şi premierul Boc, după ce legile au trecut de Guvern.

 

De asemenea, tot în această lege de aplicare a fost stabilit salariul de bază minim brut pe ţară la valoarea de 670 de lei pentru anul viitor.

 

Ministrul Muncii, Ioan-Nelu Botiş, a declarat că toţi salariaţii din sectorul public vor fi reîncadraţi pe funcţii de la 1 ianuarie 2011 pentru a fi eliminate astfel discrepanţele de salarizare care apar între persoane ce exercită funcţii echivalente, dar în instituţii diferite. El a mai spus că reîncadrarea va determina şi anumite modificări ale salariilor. „Din 1 ianuarie 2011, tot persoanlul din sectorul bugetar va fi reîncadrat. În aceste condiţii, anumite creşteri salariale vor exista şi vor fi tratate egal funcţiile aflate pe acelaşi palier din ministere. Unde există discrepanţe între ministere pe funcţii de aceeaşi natură vom reaşeza funcţiile. În acest fel, cei care au un tip de muncă în ministere diferite vor fi salarizaţi la fel”, a declarat ministrul precizând ulterior că măsura nu va viza doar pe angajaţii ministerelor, ci pe toţi bugetarii.

 

Potrivit procedurii, o lege asupra căreia îşi asumă Guvernul răspunderea trece de Parlament doar dacă Guvernul nu este demis prin moţiune de cenzură. Partidele din opoziţie au hotărât însă să depună împreună o moţiune de cenzură. De altfel, liderii PSD, PNL şi PC au mai decis luni în cadrul unei întâlnirii a opoziţiei să susţină adoptarea Legii salarizării după data de 31 decembrie, astfel încât salariile bugetarilor să revină la cuantumul dinaintea reducerilor cu 25%. Conducerea Parlamentului a decis pe de altă parte ca, în cazul în care opoziţia va depune moţiune de cenzură pe Legea salarizării, aceasta să fie prezentată pe 16 decembrie, în şedinţă comună, urmând ca votul să fie dat luni, 20 decembrie, înainte de dezbaterile pe proiectele de buget pe 2011. Reprezentanţii opoziţiei spun că nu se putea stabili un calendar pentru moţiune de vreme ce aceasta nu a fost depusă.