Guvernul contractează un credit JICA de 340 milioane euro pentru linia de metrou Victoriei-Otopeni

Banca Japoniei, bani, Emil Boc, împrumut, linii de metrou, metrou, ministrul transporturilor, o noua linie de metrou

Decizia a fost luată în şedinţa de marţi a Guvernului, prin aprobarea unui memorandum, au declarat agenţiei Mediafax surse ministeriale.

Documentul prevede încheierea unui acord în formă simplificată, prin schimb de note, între guvernele României şi Japoniei privind acordarea, prin Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei, a unui împrumut în valoare de 41,87 miliarde yeni (338,9 milioane euro), pentru proiectul de realizare a legăturii reţelei de metrou a municipiului Bucureşti cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat, în vara anului trecut, că instituţia a finalizat detaliile pentru contractarea de la Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională a unui împrumut de 300 milioane euro pentru construcţia tronsonului de metrou.

El preciza atunci că autorităţile române caută soluţii de finanţare pentru încă 500-600 milioane euro, în condiţiile în care valoarea totală a construcţiei liniei de metrou Gara de Nord-Piaţa Victoriei-Aeroportul Otopeni este de aproximativ un miliard de euro.

Conform indicatorilor indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Linia de metrou Gara de Nord – Aeroportul Internaţional «Henri Coandă-Otopeni»”, valoarea totală a investiţiei, derulată pe o perioadă de şapte ani, va ajunge la 1,05 miliarde de euro, dintre care 214 milioane euro vor fi alocaţi achiziţiei de utilaje şi echipamente.

Linia de metrou, integral subterană, va avea o lungime de 15,79 kilometri,19 staţii şi un depou. Noua linie va fi operată cu 21 de trenuri cu câte şase vagoane şi va avea o capacitate de transport de 50.000 de călători pe oră pe un singur sens.

Staţiile au fost stabilite la Piaţa Victoriei, Bulevardul Ion Mihalache, Bulevardul Expoziţiei, Piaţa Presei Libere, DN1, Aeroportul Aurel Vlaicu Băneasa şi Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni.

Reprezentanţii companiei japoneze Itochu i-au transmis premierului
Emil Boc, cu ocazia unei vizite efectuate în România în 2009, că intenţionează să participe la realizarea proiectului noii magistrale.

Ultimele Articole