Guvernul german vrea să organizeze o întrevedere cu GM, pentru a discuta viitorul diviziei Opel

GM, Guvernul german, Opel

„Obiectivul nostru este de a organiza în această săptămână o întrevedere, la Berlin, cu un reprezentant al consiliului de administraţie General Motors”, a spus Ulrich Wilhelm, purtător de cuvânt al guvernului german.

Acesta a precizat că reuniunea va fi supravegheată de Opel Task Force, grupul de lucru înfiinţat de guvernul german pentru negocierile din afacerea Opel, şi acre este condus de un secretar de stat.

Wilhelm a precizat că o decizie în cazul Opel nu poate fi decât comună, pentru că dacă General Motors va rămâne proprietarul, nu va fi posibilă nicio vânzare fără ajutoarele publice acordate de Germania.

Furnizorul canadian de piese auto Magna concurează cu holdingul belgian RHJ International pentru preluarea constructorului auto european Opel, însă General Motors nu a luat încă o hotărâre în ceea ce priveşte vânzarea diviziei germane.

Magna, care beneficiază de sprijinul băncii ruseşti Sberbank, vrea ca Opel să pătrundă agresiv pe piaţa din Rusia, în timp ce RHJ vrea să reducă producţia, pentru a aduce Opel pe profit şi ar putea vinde divizia înapoi către GM.