La acest proiect au fost depuse în total peste 140 de amendamente de către parlamentarii puterii, iar dintre acestea aproximativ zece au fost agreate în şedinţa coaliţiei. Printre cele acceptate se numără şi cele ale Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) referitoare la contractele colective de muncă şi disponibilizările colective.
Prin asumarea răspunderii, actele normative se consideră adoptate, fără a mai fi dezbătute de legislativ, dacă în termen de trei zile nu se depune o moţiune de cenzură sau dacă aceasta din urmă este respinsă. În cazul adoptării moţiunii, Guvernul îşi pierde mandatul.
Conducerea Uniunii Social Liberale (USL) a adoptat, în şedinţa de luni, decizia oficială privind introducerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc la momentul angajării răspunderii pentru legea de modificare a Codului Muncii.
Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat Liberal (PDL), Sever Voinescu, a anunţat că parlamentarii coaliţiei se vor abţine de la votul moţiunii de cenzură. El a susţinut că demersul antiguvernamental al opoziţiei va fi respins, întrucât „Uniunea Socialistă nu are în acest moment forţa politică să impună un alt Executiv”.
Cetăţenii nu vor avea acces în balcoanele sălii de plen la prezentarea angajării răspunderii Guvernului pe Codul muncii, doar presa urmând a avea acest drept.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat această decizie ca urmare a faptului că au existat foarte multe cereri privind prezenţa în balcoane, depăşindu-se locurile disponibile.