Planul are în vedere evitarea suspendării zborurilor regulate de către JAL, din cauza lipsei de fonduri operaţionale, scrie Nikkei.
JAL a avertizat că ar putea să dea faliment dacă nu va trece printr-un amplu proces de restructurare pentru reducerea costurilor. De asemenea, JAL preferă o injecţie de capital din partea unui fond de investiţii controlat de stat decât aportul de capital din partea American Airlines sau Delta Air Lines.
Nikkei scrie că schema de garantare a creditelor ar urma să acopere eventualele investiţii din partea instituţiilor financiare în compania aeriană, măsura urmând să permită băncilor să furnizeze companiei fondurile necesare în scurt timp.
Standard & Poor’s a retrogradat, miercuri, rating-ul de credit corporativ al JAL la „selective default”, motivând un pact cu creditorii pentru îngheţarea unor plăţi printr-o alternativă de soluţionare a litigiilor.