Money.ro

Guvernul participă la capitalul societăţii care va opera unităţile 3-4 ale centralei nucleare cu apă grea din rezervă

capital, Cernavodă, Guvern, NUCLEARELECTRICA, societate

Prevederile au fost decise de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, în care sunt invocate condiţiile actuale ale economiei, „în care întărirea disciplinei economico-financiare şi eliminarea tuturor disfuncţionalităţilor şi blocajelor” reprezintă interes naţional major.

 

„Având în vedere că Nuclearelectrica a beneficiat în anii anteriori de alocaţii bugetare pentru susţinerea programului nuclear fără ca această participaţie să majoreze capitalul social al societăţii, este necesar a fi reglementată această situaţie. În prezent nu există un act normativ care să reglementeze unitar situaţia asigurării cu apă grea şi octoxid de uraniu atât pentru unităţile 1 şi 2, cât şi pentru unităţile 3 si 4 de la centrala nuclearoelectrică Cernavodă”, se arată în document.

 

Nuclearelectrica a primit până în 2006 fonduri în valoare de 1,69 miliarde lei de la bugetul de stat pentru realizarea programului nuclear. Din total, suma de 363,4 milioane lei a fost reprezentată de valoarea apei grele preluată de companie de la rezerva de stat.

 

Guvernul susţine totodată că decizia luată prin ordonanţă răspunde solicitărilor Fondului Proprietatea în ceea ce priveşte participarea Nuclearelectrica la capitalul social al societăţii ce va pune în funcţiune şi va exploata unităţile 3 şi 4 de la CNE.

 

Nuclearelectrica, operatorul centralei nuclearlectrice de la Cernavodă, are un capital social de 2,53 miliarde de lei. Fondul Proprietatea deţine 9,72% din titlurile companiei. Citeşte articolul

Ultimele Articole