Primul semn al posibilului decalaj a apărut la întâlnirea de ieri dintre Guvern, patronate şi sindicate, când, în urma unor schimburi nervoase de replici pe marginea propunerii de scutire a impozitului pe profitul reinvestit s-a convenit că este nevoie de zece zile pentru a se ajunge la o nouă formă. Reprezentanţii Guvernului, ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, şi secretarul de stat Graţiela Iordache au pus pe masa de discuţii o variantă în care erau scutite de impozitul pe profitul reinvestit doar investiţiile în utilaje şi know-how, potrivit unor surse care au participat la întâlnire. Majoritatea patronatelor prezente la discuţie ceruseră ca această scutire să se aplice şi pentru investiţiile în construcţii pe teritoriul României şi au protestat pentru că această cerere nu fusese luată în seamă. Potrivit premierului Emil Boc, măsura neimpozitării profitului reinvestit ar urma să intre în vigoare pe 1 octombrie.
Boc a arătat că şi în cazul pachetului legislativ pe care Guvernul urmează să-şi asume răspunderea – şi care include şi Legea salarizării unice, restructurarea agenţiilor guvernamentale, pachetul pentru stimularea economiei şi a mediului de afaceri – se va proceda la fel ca în cazul angajării răspunderii pe Codurile Civil şi Penal.
“Am mers la Parlament, acolo s-au mai depus amendamente, ne-am întâlnit din nou în şedinţă de Guvern, am acceptat o parte dintre amendamentele parlamentarilor, după care am plecat în faţa Parlamentului şi ne-am asumat răspunderea pe o formă finală. Asta pentru a elimina eventuale neînţelegeri cu privire la procedura angajării răspunderii”, a spus Boc. Iniţial, Boc ar fi vrut să îşi asume răspunderea pe pachetul de legi ale educaţiei.
“Vreau doar să amintesc, să nu se înţeleagă greşit, procedura angajării răspunderii Guvernului are mai multe etape, are etapa în care Guvernul decide angajarea răspunderii, după care proiectul se trimite la Parlament, acolo urmează un interval de timp în care parlamentarii pot să depună amendamente. Guvernul se întruneşte din nou şi acceptă sau respinge amendamentele, după care se duce în faţa Parlamentului şi îşi angajază răspunderea pe forma finală a proiectului, în urma amendamentelor care pot fi depuse de parlamentari”, a explicat Boc.