Mihai Voican

Guvernul repară astăzi gafa privind școlile private. Și acestea vor intra în vacanță

invatamant, scoli private

Guvernul va repara astăzi gafa pe care a făcut-o zilele trecute, când a uitat să includă într-o hotărâre și prevederea referitoare la închiderea școlile private, ca urmare a pandemiei de Covid-19.

Surse oficiale au declarat pentru Știrile Pro TV că în șdedința de astăzi se va opera o modificare legislativă, astfel încât școlile și grădinițele private să oprească activitatea cu contact fizic, la fel ca cele de stat.

În aceste condiții, doar creșele de stat și private rămân deschise.

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a explicat recent că Hotărârea de Guvern care reglementează noile reguli – valabile de luni, 25 octombrie – nu conține această măsură, privind școlile private, deși ea a fost trecută în decizia Comitetului pentru Situații de Urgență.

În 20 octombrie, după o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, președintele României a anunțat noile măsuri pentru oprirea pandemiei. Una dintre ele era închiderea școlilor.

Consiliul Naţional al Elevilor a cerut modificarea, în regim de urgenţă a hotărârii de guvern şi a ordinului ministrului Educaţiei cu privire la vacanţa din perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, astfel încât aceste acte normative să respecte reglementările din hotărârea CNSU nr. 91/2021 şi să includă sub efectele juridice şi şcolile private.

 

Ultimele Articole