Într-o primă şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, de luni, Guvernul şi-a asumat răspunderea asupra proiectului de Lege privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.
Într-o altă şedinţă plenară a Parlamentului, Executivul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului Legii Dialogului Social. Conform Constituţiei, în termen de trei zile de la angajarea răspunderii poate fi depusă o moţiune de cenzură.
Conducerea USL a decis, luni, ca niciun parlamentar de la PSD, PNL sau PC să nu participe la şedinţa de plen a Parlamentului în care Guvernul Boc îşi va angaja răspunderea. Reprezentanţii grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL-PC nu au fost prezenţi în sală. Lideri ai USL s-au întâlnit cu reprezentanţi ai unor sindicate din educaţie, la Parlament, în timpul în care avea loc asumarea răspunderii Guvernului. Citește articolul