Propunerea de majorare a vârstei de pensionare este susţinută şi de sindicate, o victorie pentru premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero în campania sa de reducere a deficitului bugetar. Spania se confruntă cu presiuni din partea investitorilor, pe fondul temerilor că nu va putea să-şi reducă datoria şi va necesita finanţare externă, la fel ca Grecia şi Irlanda.
Cu această reformă, Spania se alătură Franţei şi Germaniei în efortul de a obliga angajaţii să lucreze mai mulţi ani înainte de a se pensiona. Franţa a majorat anul trecut vârsta minimă de pensionare de la 60 la 62 de ani, în ciuda masivelor proteste de stradă, în timp ce Germania a majorat în 2007 vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani.
Rata şomajului în Spania a atins la finele lui 2010 nivelul de 20,33% din populaţia activă, cel mai ridicat nivel de după trimestrul al doilea 1997 şi totodată nivelul record în Uniunea Europeană, potrivit cifrelor publicate vineri de Institutul naţional de statistică (Ine) în Spania.
La finele lui 2010 în Spania era 4,697 milioane de şomeri, cu 121.900 de persoane mai mult decât în trimestrul al treilea şi cu 370.100 mai mulţi decât la finele lui 2009.
Cu excepţia trimestrului al treilea 2010, şomajul în Spania a crescut neîncetat din vara lui 2007, când se situa la nivelul istoric de 7,95%. Lovită de criza imobiliară, Spania a intrat în recesiune la finele lui 2008 şi în prezent înregistrează doar o revenire modestă.
Reforma sistemului de pensii nu va avea un impact fiscal înainte de 2015 dar este considerată cheia recâştigării încrederii investitorilor, pentru a evita soarta Greciei şi Irlandei.