Money.ro

Guvernul spaniol reduce salarile din companiile de stat cu 25%-30%

salarii spania

„Facem un nou pas în politica de austeritate, am aprobat un decret privind regimul retribuţiilor directorilor şi angajaţilor companiilor publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Soraya Saenz de Santamaria.

 

Executivul a stabilit criterii comune de salarizare şi plafoanele retribuţiilor, care vor fi mult inferioare celor din companiile similare din sectorul privat.

 

Companiile publice vor fi împărţite în trei categorii, în funcţie de mărime. Astfel, în companiile cele mai mari salariul maxim va fi de 105.000 euro pe an, pentru cele de dimensiuni medii de 80.000 de euro, iar în cele mai mici retribuţiile anuale nu vor putea depăşi 55.000 de euro.

 

Guvernul nu a precizat economiile care vor fi obţinute prin această măsuri, dar, având în vedere că reducerea va fi în medie de 15%-30%, acestea vor fi substanţiale, a spus purtătorul de cuvânt.

 

Spania a înregistrat anul trecut o creştere economică de 0,7%, dar în primul trimestru va reintra în recesiune, ceea ce obligă guvernul să ia noi măsuri de austeritate pentru a reduce deficitul bugetar de la circa 8% la 4,4%, conform angajamentului asumat.

 

Executivul a anunţat deja reduceri ale cheltuielilor bugetare de 8,9 miliarde de euro, majorarea impozitelor pentru a atrage venituri de 6,3 miliarde de euro, precum şi un plan de combatere a evaziunii fiscale, prin care speră să recupereze 8,2 miliarde de euro.