Totodată, scenariile de aplicare a Legii cadru de salarizare unică analizate de Guvern au în vedere scăderea masei salariale ca procent din PIB de la 9,4% , cât este în 2009, la 6% din PIB în 2015, Executivul precizând că astfel se creează „premisele creşterii resurselor destinate investiţiilor şi dezvoltării şi modernizării României”.
Guvernul precizează că varianta finală a proiectului de lege va fi stabilită în urma consultărilor pe marginea acestui proiect cu partenerii sociali.
În luna iunie 2009, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1887 lei, cu 1,7% mai mare faţă de luna precedentă. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1379 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 23 lei (1,7%). Salariu minim brut este, în prezent, de 600 lei.